Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, a anunțat aplicarea unor amenzi în valoare totală de 245.000 de lei pentru tăieri neautorizate de arbori la adresa Nicolae Grigorescu nr. 18, Sector 3.
Judele a precizat că situația reprezintă „un semnal ferm” al Primăriei Municipiului Bucureşti privind protejarea arborilor și sancționarea persoanelor care „îşi permit să taie fără aviz”, conform g4media.ro.
Într-o postare publicată luni, acesta a menționat: „245.000 de lei reprezintă suma totală a amenzilor aplicate făptaşilor pentru tăierile ilegale de la adresa Nicolae Grigorescu 18 din Sectorul 3. La această sumă se vor adăuga încă 30.000 de lei pentru care urmează să fie emis procesul-verbal de sancţionare. (…) Sancţionarea contravenţională poate fi discutabilă în cazul unor fapte minore, dar când vorbim despre tăieri ilegale repetate în Sectorul 3, nu mai este vorba de neglijenţă – vorbim deja de un comportament similar infracţiunii şi merită pedepsit ca atare”.
Proiect în dezbatere publică
Administratorul public și-a exprimat sprijinul pentru proiectul Ministerului Mediului aflat în dezbatere publică, care propune înăsprirea sancțiunilor pentru tăieri ilegale în spațiile verzi urbane.
„Sper ca legea iniţiată de ministra Diana Buzoianu să fie votată şi să intre în vigoare cât mai curând. Protejarea spaţiilor verzi nu este un moft, nu este negociabilă – este o obligaţie. Şi ca să fie limpede pentru toată lumea: Bucureştiul nu mai este terenul de joacă al celor care taie copaci după bunul plac. Cine distruge verdele oraşului, plăteşte. Iar de data asta sperăm să plătească cu ani de închisoare, aşa cum şi noi plătim cu zile din viaţă, cu fiecare arbore care dispare din Capitală”, a declarat Judele.
Grup de inițiativă civică
Grupul de inițiativă civică „Aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure” a publicat informare transmisă de Primăria Capitalei privind amenda de 245.000 de lei aplicată pentru tăierile de arbori de la Bulevardul Nicolae Grigorescu 18A.
Conform documentului, polițiștii locali au efectuat mai multe verificări la adresă și au întocmit cinci procese-verbale de constatare și sancționare pentru defrișarea neautorizată a 40 de arbori, cu o valoare totală de 200.000 de lei.
De asemenea, mandatarul terenului a primit trei sancțiuni contravenționale în valoare de 45.000 de lei, dintre care două pentru „nerespectarea obligaţiilor persoanelor fizice de a asista persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, punând la dispoziţie documentele relevante”, conform OUG 195/2005 privind protecţia mediului.