Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) propune creşterea subvenţiei acordate prin Programul „Rabla Plus” la 8.500 de euro în 2025.
„Creşterea subvenţiei în primii doi ani este esenţială pentru a recâştiga încrederea consumatorilor în electromobilitate, afectată de reducerea subvenţiei la 5.100 euro / autoturism în 2024 – o decizie care a avut un impact devastator asupra pieţei auto din România. Conform datelor ACEA (Asociaţia Constructorilor Europeni de Autovehicule), această scădere a poziţionat România pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul evoluţiei pieţei de vehicule electrice, cu o reducere de 32,2% a înmatriculărilor (…) Începând cu 2027, subvenţia ar urma să scadă treptat, urmând ca până în 2030 să fie eliminată complet”, se arată în comunicatul APIA.
Conform aceleiaşi surse, România a înregistrat un declin mai accentuat faţă de alte state europene, precum Letonia (-28,9%), Slovenia (-27,3%) şi Finlanda (-26%). În schimb, anumite ţări au raportat creşteri: Belgia (+36,9%), Cipru (+51,4%), Cehia (+63,5%), Ungaria (+47,7%) şi Malta (+90,5%), conform g4media.ro.
„În paralel, Comisia Europeană explorează introducerea unui program pan-european de subvenţii pentru a sprijini industria auto europeană şi pentru a încuraja cererea de vehicule electrice (EV). Teresa Ribera, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a subliniat importanţa unei abordări coordonate, care să prevină fragmentarea subvenţiilor la nivel naţional şi competiţia neloială între statele membre. În ceea ce priveşte ţintele de vânzări pentru vehiculele electrice şi reglementările asociate, Ribera a declarat că termenul de 2035 pentru eliminarea motoarelor cu combustie internă rămâne ferm, dar a evidenţiat deschiderea pentru ajustarea ţintelor anuale şi a amenzilor pentru neconformitate. Producătorii europeni consideră că amenzile actuale descurajează investiţiile în vehicule electrice şi favorizează concurenţa din afara Uniunii”, se precizează în comunicat.
Menținerea competitivității sectorului auto
Stephane Sejourne, vicepreşedinte executiv pentru Prosperitate şi Strategie Industrială al Comisiei Europene, a evidenţiat necesitatea modernizării infrastructurii industriale europene pentru menţinerea competitivităţii sectorului auto. Printre măsurile propuse se numără stimulente financiare şi reglementări pentru limitarea avantajelor producătorilor din afara Uniunii Europene.
APIA susţine decizia Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor de a elimina subvenţia pentru autoturismele cu motoare diesel din Programul „Rabla”, „o iniţiativă pe care asociaţia o susţine de mai bine de un an şi jumătate”.
„Eliminarea subvenţiei pentru maşinile cu motoare diesel este o măsură curajoasă şi necesară. Este o direcţie pe care APIA a susţinut-o activ de mai bine de un an şi jumătate, iar acest pas contribuie la accelerarea tranziţiei către motorizările electrice şi hibride, mai prietenoase cu mediul”, a declarat, în comunicatul citat, Dan Vardie, preşedintele APIA.
În acest context, APIA propune un calendar predictibil pentru eliminarea treptată a subvenţiilor în cadrul Programului „Rabla”: eliminarea sprijinului pentru autoturismele diesel în 2025, pentru cele pe benzină în 2026, pentru cele mild hybrid în 2027, pentru cele full hybrid în 2028, pentru cele plug-in hybrid în 2029, iar din 2030 încetarea completă a acestui tip de finanţare, inclusiv pentru vehiculele electrice.
Creșterea valorii pragului maxim
Asociaţia propune şi creşterea pragului maxim al valorii autoturismelor eligibile de la 75.000 de euro la 80.000 de euro.
„(…) APIA atrage atenţia asupra termenului de 3 ani propus pentru menţinerea în proprietate a unui autoturism achiziţionat prin Programul Rabla, considerând că această perioadă este excesiv de lungă. Conform expertizei APIA, un termen de 1 an ar fi mai adecvat, permiţând o mai mare flexibilitate pentru consumatori şi contribuind la creşterea ratei de punere în circulaţie a autoturismelor electrice pe străzile din România. Această măsură ar stimula dinamica pieţei şi ar încuraja înnoirea mai rapidă a parcului auto”, se mai arată în comunicat.
O altă propunere a APIA vizează implementarea unui program „Rabla Comercial” destinat flotelor comerciale, având ca scop reducerea poluării generate de transportatorii rutieri, firmele de curierat şi companiile de taxi.
„Această iniţiativă vizează transportatorii, firmele de curierat şi companiile de taxi, care parcurg de patru ori mai mulţi kilometri anual comparativ cu un proprietar persoană fizică. În acest sens, APIA a fost mandatată de către Ministerul Mediului să elaboreze o primă propunere detaliată a acestui program, care ar putea avea un impact semnificativ asupra reducerii emisiilor poluante generate de aceste categorii de vehicule (…) Majorarea subvenţiei pentru vehiculele electrice la 8.500 euro / autoturism, împreună cu măsuri precum dezvoltarea programului Rabla Comercial, reducerea termenului de proprietate şi investiţiile în infrastructura de încărcare, sunt paşi concreţi care pot poziţiona România pe drumul corect al electro-mobilităţii. Prin aceste iniţiative, APIA îşi reafirmă rolul de partener de încredere al autorităţilor şi consumatorilor, contribuind activ la transformarea industriei auto şi la atingerea obiectivelor europene de decarbonizare. România poate deveni un exemplu în regiune, dar acest lucru necesită măsuri ferme şi implementare rapidă. Este momentul să acţionăm împreună pentru un viitor mai verde şi mai sustenabil”, consideră specialiştii APIA.