La Arad, cei care nu colectează selectiv deșeurile vor plăti mai mult la gunoi.
Astfel, autoritățile din Arad au decis introducerea unui sistem de penalizare pentru persoanele care dețin pubele individuale și nu colectează selectiv deșeurile. Utilizatorii serviciului de salubrizare care locuiesc la case vor putea primi avertismente și penalizări financiare, în funcție de numărul abaterilor constatate, conform g4media.ro.
Conform unui comunicat emis marți de Primăria Municipiului Arad, măsura va intra în vigoare de miercuri și este rezultatul colaborării dintre administrația locală, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADI-SIGD) Arad și operatorul RETIM Ecologic Service S.A.
Sistemul presupune aplicarea unor etichete galbene și roșii pe pubelele în care deșeurile nu sunt sortate corespunzător. În această etapă, regula se aplică doar utilizatorilor care locuiesc la casă și dispun de pubele individuale, urmând ca, ulterior, să fie extinsă și către asociațiile de proprietari.
Primăria subliniază că obiectivul principal al măsurii este informarea populației.
„Sistemul de etichetare galben-roşu este parte dintr-o campanie amplă de conştientizare privind colectarea separată a deşeurilor în municipiul Arad. Etichetele aplicate pe pubele nu reprezintă amenzi, ci avertismente menite să atragă atenţia asupra colectării incorecte a deşeurilor”, se arată în comunicat.
Penalizări pentru cei care nu se conformează
Totuși, cei care nu respectă regulile de colectare selectivă vor fi penalizați la factură.
„Dacă operatorul RETIM constată că pubela conţine deşeuri plasate greşit (de exemplu: deşeuri reciclabile într-un recipient destinat deşeurilor reziduale sau invers), pe pubela respectivă se vor lipi etichete. La prima constatare de neconformitate, pubela este marcată de operatorul RETIM cu o etichetă galbenă, iar utilizatorul primeşte un ghid de colectare corectă, cu informaţii utile. Eticheta galbenă este considerată un avertisment. La a doua constatare de neconformitate, pubela este marcată cu o etichetă roşie, însoţită de dovezi (fotografii, constatări scrise în prezenţa unui reprezentant al ADI-SIGD). În factura lunii următoare, utilizatorul va regăsi un tarif penalizator de 1,5 ori mai mare”, se arată în comunicat.
Reprezentanții administrației locale estimează că aplicarea sistemului va contribui la îmbunătățirea colectării deșeurilor reciclabile — sticlă, plastic, metal, hârtie, carton și biodegradabile — și la reducerea volumului de deșeuri menajere.