Elevii clasei a X-a de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu au participat la o întâlnire educativă organizată la ADIS Gorj, unde au aflat detalii esențiale despre modul în care funcționează sistemul de colectare și gestionare a deșeurilor în județul Gorj.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții ADIS Gorj le-au prezentat tinerilor etapele principale ale procesului de gestionare a deșeurilor, de la colectarea acestora din gospodării, până la sortare și depozitare. Un punct-cheie al discuțiilor l-a reprezentat importanța sortării la sursă, considerată un pas esențial pentru eficientizarea întregului sistem de salubrizare, informează igj.ro.
Ce se întâmplă cu deșeurile după colectare
Elevii au aflat ce se întâmplă cu deșeurile după ce sunt ridicate din fața locuințelor, dar și cum este organizată infrastructura județeană destinată colectării și reciclării. De asemenea, specialiștii au subliniat responsabilitatea fiecărui cetățean în respectarea regulilor de colectare selectivă, pentru protejarea mediului înconjurător.
Mai mult, în perioada următoare, elevii vor participa la activități practice pe teren, unde vor putea observa direct procesele de colectare, sortare și depozitare a deșeurilor, completând astfel informațiile teoretice primite.
„Astfel de inițiative au rolul de a crește nivelul de informare și implicare al tinerilor în domeniul protecției mediului și de a contribui la formarea unor obiceiuri corecte privind gestionarea deșeurilor, pentru un județ mai curat”, a transmis Luis Popa, directorul serviciului de salubrizare din Gorj.
Prin aceste acțiuni, ADIS Gorj își propune să implice activ tânăra generație în procesul de protejare a mediului și să promoveze un comportament responsabil față de colectarea deșeurilor în județul Gorj.