Învățătorii din București și localitățile apropiate vor participa, alături de elevii lor, la un eveniment educativ special organizat de Ziua Mediului Înconjurător și Ziua Învățătorului, pe 5 iunie, la Muzeul MINA – Museum of Immersive New Art.
Spectacolul interactiv „Baterel și Abecedarul Electric”, este dedicat copiilor cu vârste între 3 și 12 ani, informează ecologic.rec.ro.
Educație ecologică prin joacă și tehnologie
Evenimentul, organizat de Asociația Environ, transformă o zi liberă într-o experiență educațională inedită. Copiii vor învăța despre reciclarea deșeurilor electrice și electronice într-un mod captivant, alături de personajele Amy și Baterel – Eroul Reciclării. Show-ul imersiv le oferă celor mici ocazia de a descoperi, prin povești și jocuri interactive, cum pot deveni eroi ai mediului înconjurător.
„Sărbătorim Ziua Mediului și Ziua Învățătorului alături de cei care pot face lumină – la propriu – prin puterea curiozității și a cunoașterii: copiii. Împreună vom porni într-o misiune plină de imaginație pentru a reaprinde literele stinse de lipsa reciclării”, a declarat Ana-Maria Rădulescu, project manager în cadrul Asociației Environ.
Peste 200 de elevi din școlile din București și Tunari s-au înscris pentru a participa la spectacol, semn că interesul pentru educația ecologică este în creștere.
De ce este important să reciclăm echipamentele electrice?
Conform datelor Asociației Environ, anual sunt generate la nivel global peste 62 de miliarde de kilograme de deșeuri de echipamente electrice, dintre care doar 20% sunt reciclate corespunzător. Multe dintre aceste deșeuri provin chiar din obiecte uzuale în viața copiilor, precum jucării, căști, gadgeturi sau periuțe electrice.
Asociația Environ este o organizație non-profit înființată în 2007, cu misiunea de a gestiona responsabil colectarea și reciclarea echipamentelor electrice și electronice. Cu peste 4.000 de puncte de colectare active la nivel național, Environ a reușit să colecteze peste 250.000 de tone de deșeuri electrice și electronice în cei 18 ani de activitate.