Peste 50 de persoane continuă, miercuri, intervenţiile pentru stingerea incendiului de vegetaţie uscată în fondul forestier al localităţii Câineni. Focul a afectat peste 10 hectare, într-o zonă greu accesibilă, fiind solicitat sprijin aerian pentru lichidarea incendiului.
Incendiu de pădure în Vâlcea! Pompierii reiau operațiunile de stingere a focului din fondul forestier ce arde pe zece hectare, într-o zonă greu accesibilă
”Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, în data de 19 noiembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, în fondul forestier al localităţii Câineni. În această dimineţă s-au reluat operaţiunile de stingere. 28 de pompieri militari vâlceni şi 7 autospeciale de intervenţie, precum şi 26 de persoane din cadrul Ocolului Silvic Câineni, Obştii Grebleşti şi SVSU Câineni acţionează, în aceste momente, pentru localizarea incendiului”, anunţă, miercuri, ISU Vâlcea.
Sursa citată a precizat că incendiul de vegetaţie uscată (frunze şi doborâturi) a afectat până în acest moment cel puţin 10 ha, în fondul forestier al localităţii Câineni (pădure de fag şi stejar), punctul Pârâul Sec.
”Fiind o zonă de munte, foarte greu accesibilă, în cursul zilei de ieri a fost solicitată şi resursă aeriană. Nu sunt persoane sau gospodării afectate”, au mai transmis pompierii.
Focul a izbucnit de marți
Focul a izbucnit, marţi, la Câineni, iar flăcările s-a extins pe zece hectare. Pompierii au solicitat sprijin aerian și s-au retras la bază peste noapte, dar anunţă că incendiul nu este localizat, transmite News.ro.
„Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, în fondul forestier al localităţii Câineni”, a transmis, marţi, ISU Vâlcea.
Iniţial, incendiul s-a manifestat la frunze şi doborâturi, pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, în fondul forestier al localităţii Câineni, unde este pădure de fag şi stejar. Ulterior, incendiul s-a extins.
„Forțele participante la incendiul de vegetaţie uscată din localitatea Câineni se retrag către bază. Suprafata afectată este de aproximativ 10 ha de litieră pădure. Incendiul nu este localizat”, a mai transmis sursa citată. Pompierii anunţă că au cerut sprijin aerian, iar operaţiunile de stingere se vor relua miercuri dimineaţă.