...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Inițiativă privind risipa alimentară: Zeci de mii de tone de produse sunt salvate anual, după ce sunt ieftinite înainte de expirare

Scris de: News Green | 6 februarie 2025, 10:01

Măsuri pentru reducerea risipei alimentare
Sursa: Arhiva

Măsurile de reducere a risipei alimentare au început să producă rezultate, iar cantități semnificative de produse sunt salvate anual.

Marile lanțuri de magazine aplică reduceri la produsele apropiate de termenul de expirare, contribuind astfel la diminuarea pierderilor, conform stirileprotv.ro.

Această strategie permite clienților să economisească, iar specialiștii în domeniul sănătății afirmă că produsele rămân sigure pentru consum. Mulți cumpărători își încep achizițiile în secțiunile dedicate „vânzării accelerate”, unde se găsesc alimente la preț redus, de la mezeluri și brânzeturi până la lactate, ouă și carne.

În paralel, marile magazine își îmbunătățesc rezultatele în combaterea risipei alimentare. Un lanț comercial a reușit să recupereze 35.000 de tone de alimente într-un singur an, evitând astfel eliminarea acestora. Reducerile aplicate, care pot ajunge până la 70%, atrag un număr semnificativ de clienți interesați de aceste oferte.

Opțiuni privind reducerea risipei alimentare

Și platformele de livrare au introdus opțiuni pentru reducerea risipei, permițând achiziționarea produselor apropiate de termenul de expirare. O astfel de platformă a reușit să prevină, într-un singur an, eliminarea a 16 tone de alimente, de patru ori și jumătate mai mult față de anul anterior.

Nutriționiștii recomandă consumul acestor produse, considerându-le sigure chiar și în apropierea datei de expirare.

 Cu toate acestea, „e necesar să fim atenți la alimentele perisabile, precum lactatele, carnea, peștele sau preparatele gata de consum. Acestea nu ar trebui consumate după data de expirare pentru că pot dezvolta bacterii periculoase. Un alt aspect de luat în calcul este ambalajul: dacă un produs prezintă urme de deteriorare ori are miros modificat, e bine să îl evităm indiferent de termen”, explică Andreea Minea, nutriționist.

În prezent, România se situează printre ultimele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce privește gestionarea risipei alimentare, cu aproximativ 2,5 milioane de tone de alimente aruncate anual, echivalentul a 126 de kilograme per locuitor.