În perioada 19-21 aprilie 2024, Lidl România, în colaborare cu rețeaua Băncilor pentru Alimente, a organizat cea de-a zecea colectă națională de alimente pentru a sprijini comunitățile defavorizate de sărbătorile pascale. Cu ajutorul clienților Lidl, au fost strânse peste 181 de tone de alimente, cea mai mare cantitate donată până acum.
Colecta s-a desfășurat în toate magazinele Lidl din țară, fiind implicați 2.743 de voluntari ai Băncilor pentru Alimente. Alimentele strânse au fost distribuite către 207 ONG-uri din diferite regiuni ale țării, ajungând la peste 42.000 de persoane vulnerabile din cămine de bătrâni, centre de plasament pentru minori, cantine sociale și centre pentru persoane fără adăpost, scrie retail.ro
Alimentele donate, majoritar produse neperisabile, includ ulei, făină, zahăr, orez, conserve, paste făinoase, sosuri, lapte UHT, biscuiți, cafea, ceai și dulceață. Printre cele mai mari contribuții se numără cele din magazinele Lidl din Huși, Râmnicu Vâlcea și Târgu Lăpuș.
Pe plan regional, Banca pentru Alimente Cluj a colectat și direcționat cele mai multe alimente, peste 41 de tone, urmată de Roman cu peste 28 de tone și București cu peste 23 de tone. Lidl România, partener fondator al rețelei Băncilor pentru Alimente, a investit aproximativ 14,6 milioane de lei în dezvoltarea rețelei și a donat peste 3.300 de tone de produse alimentare și non-alimentare.