Un nou studiu susținut de Comisia Europeană arată că înrădăcinarea mistreților poate sprijini biodiversitatea în habitatele de pajiști calcaroase – dar avertizează asupra riscului de supraînrădăcinare.

Mistrețul, adesea perceput drept o specie problematică, ar putea juca un rol esențial în menținerea biodiversității unor ecosisteme fragile din Europa. Un studiu recent realizat în Germania arată că activitatea de înrădăcinare a acestor animale ajută la regenerarea pajiștilor calcaroase și la încetinirea procesului de transformare naturală a acestora în păduri.

Cercetarea, desfășurată în Parcul Național Hainich din landul Turingia, a analizat 60 de parcele de pajiște – jumătate afectate de înrădăcinarea mistreților și jumătate intacte. Rezultatele au fost surprinzătoare: zonele răscolite de mistreți prezentau o diversitate mai mare de plante, mai puține specii dominante și un sol mai deschis, propice germinării.

„Într-o anumită măsură, mistrețul acționează ca un grădinar natural, contribuind la regenerarea vegetației și la menținerea echilibrului ecologic al pajiștilor”, au declarat cercetătorii.

Totuși, efectul benefic depinde de intensitatea activității. În cazurile de supraînrădăcinare, solul rămâne prea expus, iar plantele au dificultăți în a se reinstala. De aceea, autorii studiului recomandă o monitorizare atentă a populațiilor de mistreți și o gestionare adaptată a habitatelor.

Pajiștile calcaroase, formate pe soluri bogate în calcar sau cretă, sunt printre cele mai bogate ecosisteme europene din punct de vedere al biodiversității. Ele adăpostesc numeroase specii rare de plante și insecte și sunt incluse în Anexa I a Directivei UE privind habitatele, care impune statelor membre să le protejeze și să le gestioneze sustenabil.

În ultimele decenii, aceste habitate au fost însă în declin, din cauza abandonului agricol și a scăderii pășunatului tradițional. În absența intervenției umane, pajiștile tind să se transforme treptat în păduri, un proces numit succesiune ecologică.

Pentru a păstra echilibrul, cercetătorii propun o abordare mixtă: combinarea activității naturale a mistreților cu pășunatul controlat al animalelor domestice. Astfel, zonele ar putea fi întreținute fără intervenții agresive, păstrând în același timp rolul natural al faunei sălbatice.

„Interacțiunea dintre animalele sălbatice și habitat poate fi o parte a soluției pentru conservarea pe termen lung a biodiversității europene”, se arată în concluziile studiului.