...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Pasăre rară din Delta Dunării, salvată de pompierii din Tulcea după un apel la 112

Scris de: Birca Ana | 4 februarie 2026, 09:06

Pasăre rară din Delta Dunării, salvată de pompierii din Tulcea după un apel la 112
Sursa foto: ISU Tulcea

Un apel neobișnuit la 112 a mobilizat, marți seară, pompierii din Tulcea într-o misiune de protejare a faunei sălbatice. Nu a fost vorba despre un incendiu sau o persoană aflată în pericol, ci despre salvarea unei păsări rare, specie protejată, observată pe o stradă intens circulată din municipiu.

În jurul orei 19:00, un cetățean a alertat dispeceratul ISU Tulcea după ce a remarcat o pasăre deosebită, aflată într-o stare vizibilă de apatie și dezorientare. Conștient că nu este vorba despre o pasăre comună și temându-se pentru siguranța acesteia, apelantul a cerut intervenția autorităților.

Un echipaj de pompieri a ajuns la fața locului în mai puțin de 15 minute și a constatat că pasărea este un buhai de baltă (Botaurus stellaris), specie protejată care cuibărește în mod obișnuit în Delta Dunării. Slăbită și fără energie, pasărea nu a opus rezistență, fiind preluată cu ușurință și transportată într-un spațiu sigur.

Buhaiul de baltă a fost adăpostit temporar într-o încăpere încălzită din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, unde salvatorii au căutat rapid o soluție pentru evaluarea medicală a acesteia. În cursul serii, medicul veterinar Ioana Boncoi a răspuns apelului pompierilor și a preluat pasărea pentru îngrijiri de specialitate.

Examinarea a arătat că pasărea nu prezintă traumatisme, însă este sever deshidratată și epuizată. Aceasta a primit perfuzii și tratament de susținere și va rămâne sub supraveghere specializată cel puțin 24 de ore.

În perioada următoare, specialiștii din cadrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, împreună cu medicul veterinar, vor decide cea mai bună soluție pentru bunăstarea păsării, inclusiv momentul și condițiile în care ar putea fi reintrodusă în mediul natural.

Cunoscută pentru penajul său pestriț, care i-a adus numele latin stellaris – „presărat cu stele” –, pasărea pare să fi avut noroc. Observată la timp de un cetățean vigilent și salvată printr-o intervenție promptă, buhaiul de baltă a primit, poate, o a doua șansă la viață în sălbăticie.