Asociația Germană de Turism (DRV) a acordat premiul EcoTrophea 2025 proiectului Via Transilvanica, în cadrul congresului său anual desfășurat la Berlin, potrivit unui anunț publicat de Asociația Tășuleasa Social pe pagina oficială de socializare.
Ceremonia de premiere a avut loc recent, în prezența reprezentanților proiectului și a membrilor juriului internațional, conform g4media.ro.
„Am câştigat distincţia internaţională pentru protecţia mediului şi responsabilitatea socială, întrucât premiul EcoTrophea, decernat din 1987 de către DRV, a avut ca temă centrală biodiversitatea în turism. Colegele noastre, Anna Szekely şi Iulia-Alexandra Mureşan, au reprezentat Via Transilvanica la Berlin, cu mare emoţie şi recunoştinţă faţă de distinşii membrii ai juriului, prezidat de Prof. Dr. Harald Zeiss, preşedintele Comisiei de Sustenabilitate a DRV, care a avut cuvinte de laudă faţă de proiectul nostru şi faţă de România. Am avut surpriza şi onoarea de a ne bucura de prezenţa Excelenţei sale, ambasador al României în Republica Federală Germania, doamna Adriana-Loreta Stănescu, care a urcat pe scenă alături de colegele noastre şi şi-a arătat susţinerea faţă de Via Transilvanica. După cum spuneam, Via Transilvanica construieşte poduri de legătură la nivel internaţional, iar astfel de recunoaşteri sunt semnele că mergem pe drumul cel bun”, se arată în mesajul asociaţiei.
Drumul care unește
Via Transilvanica, cunoscută și sub denumirea „Drumul care unește”, este un proiect inițiat în 2018 de Asociația Tășuleasa Social din județul Bistrița-Năsăud. Traseul are o lungime de aproximativ 1.400 de kilometri, străbătând România pe diagonală, de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin.
Ruta este împărțită în șapte ținuturi cultural-istorice și poate fi parcursă pe jos, cu bicicleta sau călare. Marcajele, stâlpii indicatori și bornele din andezit sculptate individual facilitează orientarea pe întreg traseul.