...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Râul Vâlsan, otrăvit din nou. Strigătul activistului Alex Găvan: «Râul acesta moare sub ochii noștri»

Scris de: Birca Ana | 9 octombrie 2025, 15:30

Râul Vâlsan, otrăvit din nou. Strigătul activistului Alex Găvan

O nouă poluare gravă a fost semnalată pe râul Vâlsan, din județul Argeș, unul dintre cele mai valoroase ecosisteme acvatice din România și singurul loc din lume unde mai trăiește aspretele (Romanichthys valsanicola), considerat cel mai rar pește de apă dulce din Europa.

Semnalul de alarmă a fost tras de activistul de mediu Alex Găvan, care a publicat imagini și mărturii despre starea critică a râului, acuzând o nouă poluare în apropierea stației de epurare de la Brădetu.

„Stația de epurare de la Brădetu. Poluare masivă. Miros groaznic. Râu otrăvit de ani de zile, în formă continuată. Vâlsanul este o bombă cu ceas. O chestiune de sănătate publică, nu doar o crimă de mediu, cu premeditare, din categoria ‘toți știau’”, a scris Alex Găvan pe rețelele sociale.

Activistul a publicat și imagini cu o mreană rănită, fotografiată la Galeșu, la câțiva kilometri în aval de Brădetu, despre care biologii care l-au însoțit au confirmat că prezenta leziuni cauzate de poluare.

Râul Vâlsan, otrăvit din nou. Strigătul activistului Alex Găvan

„Într-un sector unde aspretele era odinioară frecvent, cu greu, pe o distanță de peste 100 de metri, am reușit să identificăm doar două exemplare. Sunt din ce în ce mai puțini pești, inclusiv din celelalte specii”, a adăugat Găvan.

Incidentul vine la mai puțin de două luni după o altă poluare masivă semnalată de același activist în aceeași zonă. Deși au fost făcute numeroase sesizări către autoritățile de mediu, nu s-au înregistrat îmbunătățiri semnificative.

„Râul acesta moare. Nu este o exagerare. Moare sub ochii noștri închiși și cu complicitatea noastră. Un râu otrăvit înseamnă boală și moarte și pentru oameni, nu doar pentru pești și celelalte vietăți”, avertizează Alex Găvan.

Râul Vâlsan face parte dintr-o rezervație naturală și din rețeaua Natura 2000, fiind un ecosistem de importanță internațională. Specialiștii atrag atenția că degradarea continuă a habitatului ar putea duce la dispariția completă a aspretelui, specie protejată prin lege și considerată „fosilă vie”.