Tot mai mulți români folosesc mijloacele de transport în comun împreună cu animalele de companie, iar acest fenomen a determinat autoritățile locale din mai multe orașe să introducă reglementări specifice.
În unele cazuri, proprietarii ar putea fi obligați să achite un bilet separat pentru animalele de talie mare, conform stirileprotv.ro.
Măsura este deja aplicată în câteva localități din țară și a fost inspirată din practici existente în alte state europene, pe fondul creșterii numărului de animale transportate în autobuze și tramvaie. Reglementările vizează în special câinii de dimensiuni mari, care ocupă mai mult spațiu și necesită condiții suplimentare de siguranță.
În municipiul Reșița, de exemplu, sunt înregistrați aproximativ două mii de câini de companie. Animalele de talie mică și pisicile pot călători gratuit, dacă sunt ținute în brațe de către proprietari. În schimb, pentru câinii de talie mare a fost introdusă obligativitatea achitării unui bilet.
Laurenţiu Stanciu, director Serviciul Transport Urban Reșița: „Pentru câinii de talie mare, ăștia trebuie să aibă lesă, botniţă şi trebuie să plătească bilet de trei lei, pentru durata călătoriei”.
Transport permis și cu alte mijloace de transport
Transportul animalelor de companie este permis și pe distanțe mai lungi, cu avionul sau cu trenul, în anumite condiții. Compania aeriană Tarom acceptă câini și pisici în cabina pasagerilor, cu respectarea unor cerințe clare: animalele trebuie să fie identificate prin cip, să dețină pașaport, să fie curate, sănătoase și liniștite, iar greutatea lor, împreună cu geanta de transport, să nu depășească 8 kilograme. Serviciul este contra cost, tarifele pornind de la 60 de euro, și necesită rezervare prealabilă, întrucât numărul de animale admise la bord este limitat.
În transportul feroviar, pisicile, câinii de talie mică și păsările aflate în colivii pot fi transportate gratuit, exclusiv la clasa a doua. Pentru animalele de dimensiuni mai mari, se percepe un tarif echivalent cu 50% din prețul unui bilet Regio pentru adulți, pe același traseu. Rasele considerate periculoase sunt exceptate de la această regulă.
În ceea ce privește turismul, datele Institutului Național de Statistică arată că în România există peste 14.000 de structuri de primire turistică. Aproximativ 6.000 dintre acestea se declară pet-friendly, potrivit unei platforme majore de rezervări.
Costică Mratic, reprezentant hotel: „Primim animale de companie, pisici, câini şi altele, le oferim condițiile ca şi clienților noștri, dacă sunt cerințe de, nu ştiu, vase de apă, litiera, le punem la dispoziție”.
În prezent, obligativitatea achitării unui bilet special pentru animalele de talie mare în transportul public este valabilă și în orașe precum București, Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca și Iași.