Un nou raport al Băncii Mondiale arată că continentele pierd apă dulce într-un ritm fără precedent, echivalent cu volumul a patru bazine olimpice în fiecare secundă.
Analiza evidenţiază faptul că fenomenul de aridizare continentală nu mai reprezintă doar o problemă locală, ci una cu implicaţii economice, sociale şi de mediu la nivel global, potrivit Live Science.
Aridizarea continentală este definită ca o reducere pe termen lung a disponibilităţii apei dulci pe suprafeţe întinse de uscat. Raportul indică drept cauze principale topirea accelerată a zăpezii şi a gheţii, dezgheţarea permafrostului, intensificarea evaporării şi extracţia excesivă a apelor subterane.
„Întotdeauna considerăm că problema apei este o problemă locală”, a declarat pentru Live Science autorul principal Fan Zhang, responsabil global pentru Apă, Economie şi Schimbări Climatice la Banca Mondială, într-un interviu comun cu co-autorul Jay Famiglietti, hidrolog şi profesor de sustenabilitate la Universitatea de Stat din Arizona.
„Dar ceea ce arătăm în raport este că problemele locale legate de apă ar putea trece rapid de graniţele naţionale şi ar putea deveni o provocare internaţională.”
Potrivit concluziilor, continentele au depăşit calotele glaciare ca principal factor de creştere a nivelului mării la nivel mondial, deoarece apa dulce pierdută ajunge, în final, în oceane. Contribuţia anuală este estimată la aproximativ 324 de miliarde de metri cubi de apă, un volum suficient pentru a acoperi necesarul anual al circa 280 de milioane de persoane.
„În fiecare secundă pierdem patru piscine de dimensiuni olimpice”, a spus Zhang.
22 de ani de date colectate
Raportul, publicat de Banca Mondială pe 4 noiembrie, se bazează pe 22 de ani de date colectate de misiunea GRACE a NASA, care monitorizează variaţiile gravitaţionale cauzate de mişcarea apei pe glob. Analiza a inclus, de asemenea, date economice şi informaţii privind utilizarea terenurilor pe o perioadă de două decenii, integrate într-un model hidrologic şi într-un model de creştere a culturilor agricole.
În medie, pierderea anuală de apă dulce de pe continente reprezintă aproximativ 3% din aportul net global de precipitaţii. În regiunile aride şi semi-aride, acest procent ajunge la 10%, ceea ce indică o vulnerabilitate crescută a zonelor deja afectate de deficit de apă, precum Asia de Sud.
Studiul subliniază că fenomenul este în intensificare. Cercetări publicate anterior de aceeaşi autori arată că unele regiuni uscate evoluează rapid către starea de „super-uscate”.
„Impactul se simte deja”, a spus Zhang.
Regiunile în care agricultura reprezintă principalul sector economic şi angajează un număr mare de persoane, cum sunt Africa Subsahariană şi Asia de Sud, se confruntă cu riscuri deosebit de ridicate.
„În Africa Subsahariană, şocurile de secetă reduc numărul de locuri de muncă cu 600.000 până la 900.000 pe an. Dacă ne uităm la cine sunt persoanele afectate, acestea fac parte din grupurile cele mai vulnerabile, cum ar fi fermierii fără pământ”.
Efectele nu se limitează la statele cu economii agricole extinse. Ţările care depind de importuri de alimente şi bunuri din regiuni aflate în proces de aridizare resimt, la rândul lor, consecinţe indirecte.
Raportul atrage atenţia şi asupra impactului sever asupra ecosistemelor. Scăderea disponibilităţii apei dulci creşte probabilitatea şi intensitatea incendiilor de vegetaţie, în special în zonele cu biodiversitate ridicată. Cel puţin 17 dintre cele 36 de regiuni de biodiversitate recunoscute la nivel global, inclusiv Madagascar şi părţi din Asia de Sud-Est şi Brazilia, prezintă tendinţe clare de reducere a resurselor de apă dulce şi un risc crescut de incendii.
Extracția apelor subterane
Principala cauză actuală a uscării continentelor este extracţia apelor subterane. Potrivit autorilor, aceste resurse sunt insuficient protejate şi gestionate în multe regiuni, ceea ce a permis o exploatare intensă în ultimele decenii. Pe fondul încălzirii globale şi al reducerii umidităţii solului şi a surselor glaciare, presiunea asupra apelor subterane este de aşteptat să crească.
Raportul indică însă şi posibile soluţii. Reglementări mai stricte, politici de stimulare şi îmbunătăţirea eficienţei utilizării apei, în special în agricultură, ar putea reduce semnificativ suprapomparea. Agricultura este responsabilă pentru 98% din amprenta globală a apei, iar creşterea eficienţei ar putea genera economii substanţiale.
La nivel global, îmbunătăţirea eficienţei utilizării apei pentru 35 de culturi esenţiale, precum grâul şi orezul, până la niveluri medii ar permite economisirea unei cantităţi de apă suficiente pentru a acoperi necesarul anual a aproximativ 118 milioane de oameni. Printre măsurile recomandate se numără adaptarea amplasării culturilor la disponibilitatea resurselor de apă, utilizarea tehnologiilor digitale şi a inteligenţei artificiale pentru optimizarea irigaţiilor, stabilirea unor limite clare de extracţie şi ajustarea preţurilor la apă şi energie.
De asemenea, raportul evidenţiază că statele cu costuri mai ridicate ale energiei au înregistrat rate mai lente de uscare, deoarece pomparea apelor subterane devine mai costisitoare, ceea ce stimulează o utilizare mai eficientă a resurselor de apă.
