...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

3 minute de citit

Supraveghere video permanentă în Sectorul 2 București: peste 90% dintre persoanele surprinse aruncând deșeuri sunt amendate

Scris de: News Green | 29 octombrie 2025, 14:15

reportaj-groapa-de-gunoi-din-centrul-bucurestiului
Sursa: Arhiva

În mai multe sectoare din Capitală, autoritățile locale utilizează sisteme moderne de supraveghere video pentru a identifica persoanele care aruncă deșeuri în spații neautorizate.

În Sectorul 2, aceste camere au devenit un instrument eficient în menținerea curățeniei și în aplicarea legislației privind protecția mediului, conform observatornews.ro.

În dispeceratul Poliției Locale, imaginile sunt monitorizate în timp real, iar echipajele din teren sunt direcționate imediat către zonele unde sunt observate nereguli. Potrivit autorităților, „90 la sută dintre cei filmaţi sunt identificaţi şi amendaţi cu 2.000 de lei.”

„Avem niște imagini surprinse în cartierul Petricani, pe strada Folclorului, unde un cetățean aruncă niște gunoaie lângă un tomberon, sperând că nu-l vede nimeni”, a declarat Iulia Tudor, director al Dispeceratului Poliţiei Locale Sector 2. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, după ce imaginile video au fost analizate și transmise echipajului aflat în zonă.

Fenomenul este prezent și în alte cartiere. Un alt caz surprinde un bărbat care lasă doi saci cu deșeuri la colț de stradă. În momentul în care polițiștii locali ajung la fața locului, acesta își recunoaște greșeala și își recuperează gunoiul. Câteva zile mai târziu, în același loc, un locatar își abandonează mobilierul vechi.

„Altă stradă, aceeași poveste. Același cartier, Ștefan Pascale, unde locuitorii au amplasat la marginea gardului gunoaie”, a adăugat directorul de dispecerat.

 A lăsat cutia pe trotuar

Un alt exemplu surprins de camere arată cum o femeie, după achiziționarea unui televizor, lasă cutia de carton pe trotuar, fiind ajutată de un bărbat. Ambii au fost identificați și sancționați.

În prezent, peste 400 de camere sunt instalate pe străzile din Sectorul 2, iar numărul urmează să depășească 1.000. Imaginile sunt transmise direct în dispecerat, unde agenții constată contravențiile și trimit echipaje pentru verificare.

De la începutul anului, au fost aplicate 850 de sancțiuni, în valoare totală de 720.000 de lei, pentru aruncarea necorespunzătoare a deșeurilor. Un sistem similar funcționează și în Sectorul 6, unde, în decurs de două luni, au fost aplicate amenzi de peste 1,4 milioane de lei.

În România, amenzile pentru depozitarea ilegală a deșeurilor variază între 200 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice. În alte state europene, sancțiunile sunt considerabil mai mari: în Germania și Austria, acestea pot ajunge la 1.500 de euro, iar în Italia, legea prevede chiar și pedepse cu închisoarea în cazul în care fapta se produce în arii protejate.