...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

#greenTALKS

Salveaza Articolul

2 minute de citit

„Traseul Tranșeelor”, primul traseu turistic istoric din zona montană a județului Gorj, a fost inaugurat în Masivul Vâlcan

Scris de: Birca Ana | 1 iulie 2025, 09:07

„Traseul Tranșeelor”, primul traseu turistic istoric din zona montană a județului Gorj
Foto: Salvamont Gorj

Într-un demers inedit de promovare a patrimoniului istoric și natural, Salvamont Gorj, alături de voluntari și parteneri din compania Zentiva România, au inaugurat în acest weekend „Traseul Tranșeelor” – primul traseu turistic tematic din județul Gorj dedicat luptelor din Primul Război Mondial.

Noua rută pornește din satul Bâlta, comuna Runcu, urcă pe Valea Bâlții și ajunge în vârful Arcanu, acolo unde încă se păstrează tranșee autentice ale Armatei Române, folosite în prima perioadă a luptelor din Masivul Vâlcan.

Traseu montan cu încărcătură istorică

În urma unor cercetări detaliate pe hărți militare de epocă și documente istorice, s-a descoperit că în aceste tranșee au luptat soldații din compania a 16-a a Batalionului IV, Regimentul 18 Infanterie Gorj, sub comanda lui Gheorghe Tătărăscu, originar din Gorj, care avea să devină ulterior prim-ministru al României și ministru de externe.

Pe traseu au fost instalate panouri informative care oferă detalii despre luptele din zonă, amplasamentul trupelor și viața în tranșee, completate cu hărți, imagini istorice și informații despre Tătărăscu.

Premieră națională în infrastructura turistică montană

Marcajele traseului sunt realizate cu stâlpi echipați cu lămpi solare, elemente reflectorizante și fotoluminescente, o premieră în România, pentru a asigura orientarea turiștilor inclusiv pe timp de noapte.

Amenajarea traseului a fost posibilă cu sprijinul Zentiva România, care de peste patru ani susține proiectele Salvamont Gorj dedicate dezvoltării traseelor montane și creșterii siguranței turistice.

Proiect amplu de promovare a patrimoniului din Primul Război Mondial

„Aceasta este doar prima etapă a unui proiect ambițios, prin care ne dorim să punem în valoare trecutul istoric al Gorjului. Vom continua cu amenajarea unui traseu tematic în zona Crasna-Mușetești, în Masivul Parâng, dar și cu realizarea de puncte muzeale permanente și un film documentar dedicat Ecaterinei Teodoroiu, filmat în tranșeul original de la Mărășești”, a declarat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

La proiect contribuie și Consiliul Județean Gorj, Primăria Runcu, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, Asociația Prospectorii Istoriei din Comănești, grupuri de reconstituire istorică, specialiști din domeniul cinematografic, salvamontiști și voluntari pasionați de istorie și munte.