Până la 16,3 milioane de tone de dioxid de carbon echivalente de gaze refrigerante cu efect de seră (HFC) în vrac au fost introduse ilegal pe piaţa europeană în ultimii ani, conform raportului Agenţiei de Investigare a Mediului (EIA), iar în topul ţărilor europene care au înregistrat importuri crescute de HFC România ocupă locul al patrulea, după Austria, Letonia şi Malta, se arată într-un comunicat al EMG Invest. Această valoare reprezintă cu 16% peste cota permisă din punct de vedere legal începând din 2018. „Pentru a împiedica importurile ilegale, este necesar ca legislaţia din România să permită nu doar verificarea legitimităţii mărfurilor importate, ci să asigure trasabilitatea pentru întregul lanţ de aprovizionare. În acest sens, am iniţiat o campanie de cotă prin care comercianţii şi distribuitorii sunt informaţi şi încurajaţi să aplice pentru cota F-Gas – emisiile de gaze fluorurate cu efect de seră -, pentru a-şi face singuri importurile şi a renunţa la achiziţiile de gaz ilegal din piaţă. 30 de companii noi ni s-au alăturat în acest proces, ceea ce este un real succes dacă ne gândim că, în ultimii ani, media firmelor româneşti care au solicitat şi utilizează cota F-Gas este egală cu numărul de companii noi înscrise în decursul a două luni”, a declarat Amalia Păvălucă, director general şi fondator EMG Invest, companie care asigură consultanţă şi suport pentru toţi operatorii economici care utilizează gaze refrigerante cu efect de seră.
În România, dintre cele aproape 1.166 de companii active în domeniul frigului, conform raportului INS, mai puţin de 100 au solicitat şi utilizează cota de importator şi cota de autorizaţie pentru import de echipamente preîncărcate. Cele mai recente statistici sugerează că piaţa neagră a furnizat până la 34 de milioane de tone echivalente de HFC în 2018, iar tendinţa este de creştere, odată cu înăsprirea cotei UE care a intrat în vigoare în ianuarie 2021.
„Piaţa neagră a HFC are consecinţe devastatoare pentru afaceri, indivizi şi mediu. Pe lângă susţinerea activităţii infracţionale, orice companie implicată se expune unor riscuri grave de siguranţă, deoarece nimeni nu poate garanta calitatea cilindrilor importaţi ilegal sau a conţinutului acestora. Cercetările arată că 83% dintre cei care formează lanţul valoric al agenţilor frigorifici ştiu despre acest comerţ ilegal, iar 72% au primit cilindri de unică folosinţă, care sunt interzişi în Europa”, susţine Amalia Păvălucă.
În luna iulie a anului trecut, 76 milioane de tone de substanţe chimice dăunătoare, utilizate în industria frigorifică, au fost oprite de autorităţile române înainte să ajungă în Europa, conform Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF). Gazele refrigerante cu efect de seră au un potenţial ridicat de încălzire globală, astfel încât Uniunea Europeană s-a angajat să le reducă treptat printr-un sistem de cote gestionate în cadrul Regulamentului privind gazele F, înlocuindu-le cu agenţi frigorifici naturali cu potenţial de încălzire mult mai mic. Astfel, de la o scădere de 55% în 2021, se va ajunge la 79% în 2030.