Life Style

5 păsări care au schimbat lumea pentru totdeauna. Cum ne-au influenţat vieţile şi istoria

5
min
24/2/2023

De-a lungul istoriei, omenirea a conviețuit cu păsările. Acestea au fost vânate și domesticite pentru hrană, au fost venerate în religiile noastre, plasate în inima miturilor și legendelor noastre, otrăvite și persecutate și au fost sărbătorite în literatura, arta și muzica noastră.

Chiar și în prezent, în ciuda unei deconectări îngrijorătoare între noi și restul naturii, păsările au continuat să joace un rol în viața noastră.

Lista oficială actuală a păsărilor din lume cuprinde aproximativ 10.800 de specii diferite. Dar câteva dintre aceste păsări au influențat aspecte vitale ale istoriei noastre și ne-au modelat viețile, potrivit The Guardian.

1. Corbul şi mitologia

Corbul se află în centrul miturilor creației din toată emisfera nordică, de la Primele Națiuni din America de Nord și cultura nordică, până la popoarele nomade din Siberia.

Este, de asemenea, prima pasăre menționată în Biblie, când Noe a trimis o corabie pentru a afla dacă potopul s-a terminat, însă caracterul independent al păsării a făcut ca aceasta să nu se întoarcă.

Corbul este prezent şi în ziua de astăzi în vieţile oamenilor - când autorul seriei Game of Thrones, George RR Martin, și-a dorit o specie de pasăre capabilă să vadă în viitor, a ales corbul.

2. Porumbelul şi comunicarea

Pe măsură ce oamenii au trecut de la vânătoare la agricultură, au început să domesticească păsările sălbatice. Una dintre acestea a fost porumbelul de stâncă, crescut inițial pentru hrană, dar ulterior folosit pentru a comunica pe distanțe lungi.

Prin mesajele pe care le-au purtat, porumbeii au salvat mii de vieți în timpul celor două războaie mondiale, unele chiar schimbând cursul acelor conflicte.

Mai poţi citi şi: Miezul Pământului a început să se rotească invers, potrivit oamenilor de ştiinţă

3. Curcanul sălbatic, mâncarea şi familia

În timp, păsările nu au mai fost folosite doar ca sursă de hrană, ci și ca sursă de hrană spirituală și socială. Fără hrana pe care curcanul sălbatic a oferit-o primilor coloniști europeni din America, este posibil ca popularea Lumii Noi să nu fi avut loc niciodată. Curcanul este şi vedeta sărbătorilor – fiind esenţial de Crăciun în Europa  şi de Ziua Recunoştinţei în America de Nord.

4. Dodo şi extincţia

Încă din perioada Renașterii, explorarea și colonizarea au dat startul globalizării lumii de astăzi. Însă au existat şi victime, precum pasărea Dodo, o rudă uriașă a porumbeilor care au trăit pe insula oceanică Mauritius. Această pasăre nezburătoare nu a putut supraviețui invaziei oamenilor din secolul al XVII-lea. În cele din urmă, Dodo a devenit o specie pe cale de dispariție.

Mai poţi citi şi: Buget 2023.Ministerul Energiei va primi cu 64% mai puţini bani

5. Cintezele lui Darwin şi evoluţia

Punctul critic în ascensiunea științei a apărut când Charles Darwin a publicat lucrarea „Despre originea speciilor” în 1859. Deși s-a discutat despre faptul că cintezele lui Darwin din insulele Galápagos i-ar fi oferit acestuia „momentul Evrica” pentru teoria sa revoluționară a evoluției prin selecție naturală, în realitate el a arătat un interes minim față de aceste păsări curioase. Abia după mult timp de la moartea lui Darwin, oamenii de știință și-au dat seama de importanța lor, descoperind că evoluția poate avea loc într-un interval de timp mult mai scurt decât se credea în trecut.