Organismul național de standardizare din România (ASRO) a anunţat că a finalizat transpunerea în limba română a standardului internațional al cerințelor privind pregătirea pentru reutilizarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice. „Colectarea și reciclarea deșeurilor electrice și electronice (DEEE) sunt foarte importante din două perspective. Pe de o parte, multe dintre aceste deșeuri conțin substanțe extrem de toxice și periculoase pentru mediu, iar pe de altă parte, DEEE-urile au o rată ridicată de reciclare, 80-90% din componentele lor putând fi reciclate și reutilizate”, a transmis ASRO. Documentul este un pas important către elaborarea și introducerea în România a legii care să formalizeze modul în care sunt efectuate operațiunile specifice de recondiționare a echipamentelor electrice și electronice ieșite din uz.„Reutilizarea deșeurilor electrice și electronice, alături de cerințele de proiectare ce facilitează reutilizarea și tratarea acestora, reprezintă o practică obișnuită în legislația europeană. Ne dorim ca și România să se alinieze cât mai curând acestor practici, în sensul elaborării unei legislații specifice privind recondiționarea deșeurilor electrice și electronice. O astfel de lege nu numai că ar contribui la reducerea volumului de deșeuri electrice și electronice, iar consumatorii vor beneficia de produse recondiționate de calitate”, a declarant Constantin Damov, Președintele Asociației Coaliția pentru Economia Circulară (foto).
Prin efectuarea de operațiuni specifice de igienizare, reparare, testare, controlul calității, etichetare și ambalare, reutilizarea este superioară reciclării contribuind la extinderea perioadei de utilizare și implicit a reducerii substanțiale a amprentei de dioxid de carbon.
Ce presupune standardul
Standardul se aplică proceselor referitoare la pregătirea pentru reutilizarea deșeurilor de echipamenteelectrice și electronice și susține:
- încurajarea reutilizării DEEE așa cum se specifică în Directiva DEEE (2012/19/UE);
- reducerea volumului de deșeuri trimise la groapa de gunoi și incinerate prin redirecționarea DEEE pentru a fi pregătite în vederea reutilizării;
- oferirea unui cadru care să garanteze consumatorilor și altor părți interesate securitatea echipamentelor și calitatea pregătirii acestora pentru reutilizare de către operatori;
- promovarea și crearea de locuri de muncă în organizațiile implicate în mod legal în pregătirea DEEE pentru reutilizare;
- prevenirea transferurilor ilegale (transfrontaliere) de DEEE pentru a permite autorităților de reglementare să diferențieze aceste echipamente de exporturile ilegale de DEEE.
Elaborarea versiunii în limba română a standardului EN 50614:2020 – Cerințe privind pregătirea pentru reutilizare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice a fost realizată la inițiativa și cu susținerea tehnică a Asociației Coaliția pentru Economie Circulară (CERC) și a Asociației ECOTIC.