În deșertul Arabiei Saudite, pentru prima oară în istorie, a nins, iar nisipul aurit al dunelor a fost acoperit de straturi de zăpadă.
Localnicii, majoritatea neobișnuiți cu acest fenomen, au fost surprinși de peisajul de iarnă, iar cămilele, neadaptate unui astfel de mediu, s-au arătat complet derutate, conform Antena 3.
Ninsoarea s-a așternut întâi în regiunea Al-Jawf, la marginea de nord a deșertului Al-Nafūd, unde temperaturile pot atinge chiar și 55 de grade Celsius în timpul verii. Înregistrările video surprind o caravană de cămile pășind cu grijă pe o crustă subțire de gheață, în timp ce curioșii au coborât din mașini pentru a experimenta personal zăpada – un fenomen rar și surprinzător într-o zonă atât de uscată.
Vremea s-a dat peste cap
Presa de stat a raportat ploi torențiale și grindină în întreaga regiune Al-Jawf, iar Centrul Național de Meteorologie al Emiratelor Arabe Unite a explicat acest eveniment printr-un sistem de joasă presiune care s-a deplasat din Marea Arabiei către Oman. Acest sistem a adus aer umed într-o zonă de obicei aridă, generând furtuni, grindină și precipitații semnificative în deșertul din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
De asemenea, Departamentul Meteorologic din Arabia Saudită a emis alerte pentru vreme severă în zilele următoare, anticipând furtuni puternice, precipitații intense și rafale de vânt care ar putea afecta întreaga regiune. Autoritățile au sfătuit locuitorii să fie precauți și să evite deplasările neesențiale.