Asociația Rădăuțiul Civic a obținut o primă victorie semnificativă în demersul său pentru transparență, după ce instanța a decis anularea Ordinului Ministrului Mediului nr. 464/2009, care impunea restricții asupra accesului publicului la rapoartele și notele de constatare întocmite de Garda de Mediu. Următorul pas în acest caz va fi judecarea recursului formulat de Ministerul Mediului, programat pentru luna martie 2025, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
Problema transparenței a ieșit la suprafață în 2019, când locuitorii comunei Satu Mare din județul Suceava au reclamat mirosuri puternice și un disconfort generalizat cauzate de activitatea unui depozit de deșeuri situat în apropierea unui curs de apă, transmite romaniacurata.ro. În încercarea de a obține clarificări și măsuri privind controalele efectuate la acest depozit, Asociația Rădăuțiul Civic a întâmpinat refuzuri și a primit răspunsuri incomplete, invocându-se confidențialitatea datelor.
După ani de eforturi de advocacy pentru a asigura transparența instituțională, asociația a decis să conteste în instanță ordinul care limita accesul publicului la aceste documente. Curtea de Apel Suceava a subliniat importanța accesului cetățenilor la informațiile de mediu, considerând că transparența activității Gărzii de Mediu este esențială atât pentru siguranța publică, cât și pentru protecția mediului.
Creșterea transparenței și responsabilității instituțiilor de mediu
Dacă decizia va fi menținută la ICCJ, aceasta va crea un precedent important, oferind oricărui cetățean din România posibilitatea de a consulta documentele Gărzii de Mediu, acces garantat de Legea nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public și de Convenția de la Aarhus. Hotărârea ar putea determina o creștere a transparenței și responsabilității instituțiilor de mediu, asigurând cetățenilor un rol activ în monitorizarea activităților de protecție a mediului.
Asociația Rădăuțiul Civic continuă să urmărească și să susțină respectarea normelor de mediu și încurajează cetățenii și organizațiile din România să se implice activ în protejarea mediului, văzând în această decizie o sursă de inspirație pentru comunități să ceară mai multă transparență din partea autorităților în acțiunile de mediu.