Două acțiuni de control au fost desfășurate recent de Poliția Locală Ploiești – Serviciul Protecția Mediului, în colaborare cu inspectorii Regiei Autonome de Servicii Publice. Verificările au vizat mai multe zone sensibile din oraș, cunoscute pentru frecventele cazuri de abandon ilegal de deșeuri, arată Gazarul.
Acțiunile de control împotriva abandonului ilegal de deșeuri în Ploiești!
Controalele s-au concentrat pe străzile Drumul Sării, Apelor, Dumbravei, Gârlei, Pârâul Dâmbu și pe zonele adiacente, unde autoritățile au documentat activități de depozitare necontrolată a gunoaielor.
Scopul principal al acestor acțiuni a fost identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă normele de gospodărire urbană, fie prin aruncarea de deșeuri în spații nepermise, fie prin utilizarea de vehicule neautorizate pentru transportul acestora, scrie Găzarul.
Amenzi de peste 16.000 de lei
Potrivit reprezentanților Primăriei Municipiului Ploiești, în urma acestor acțiuni, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de peste 16.000 de lei. Printre cei sancționați se numără un șofer care a fost surprins în timp ce descărca resturi provenite din lucrări de construcții direct pe domeniul public. Acesta a primit o amendă în valoare de 15.000 de lei, conform prevederilor legale.
În total, șapte persoane au fost amendate pentru abandonarea deșeurilor, iar alte două sancțiuni au fost aplicate pentru încălcări conexe: o persoană a primit o amendă de 500 de lei pentru utilizarea unui vehicul cu tracțiune animală, iar alta a fost sancționată cu 700 de lei pentru amplasarea ilegală a unui adăpost de câine pe domeniul public.
Autoritățile locale au transmis că astfel de acțiuni vor continua în toate cartierele municipiului, într-un efort constant de a combate fenomenul abandonului de deșeuri și de a asigura un mediu curat și civilizat pentru toți ploieștenii.
Primăria Municipiului Ploiești face apel la cetățeni să respecte normele de protecție a mediului și să semnaleze cazurile de abandon ilegal de deșeuri la numerele de telefon puse la dispoziție de Poliția Locală.