Protoxidul de azot (N2O) se situează pe locul trei în ierarhia gazelor cu efect de seră, după dioxidul de carbon și metan. Deși este mai puțin discutat, are un potențial de încălzire globală de aproape 270 de ori mai mare decât CO2. O sursă semnificativă de N2O o reprezintă îngrășămintele agricole, conform capital.ro.

Atunci când se abordează tema emisiilor de gaze cu efect de seră, atenția se îndreaptă adesea către marii producători de dioxid de carbon, precum fabricile de ciment și vehiculele cu motoare cu combustie internă. Cu toate acestea, există și surse de poluare mai puțin evidente, dar la fel de dăunătoare, cum ar fi agricultura. Utilizarea intensivă a îngrășămintelor pe bază de azot în agricultură contribuie la creșterea emisiilor de N2O.

Emisii nocive

Deși nu primește aceeași atenție ca dioxidul de carbon, N2O este foarte nociv pentru mediu. Acest gaz contribuie cu 7% la totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, fiind devansat doar de CO2 (65%) și metan (16%). N2O persistă în atmosferă și afectează drastic stratul de ozon. În ultimii 40 de ani, emisiile de N2O au crescut cu 40%, în mare parte din cauza utilizării îngrășămintelor cu azot și a gunoiului de grajd pentru a satisface cererea tot mai mare de hrană.

Agricultura este responsabilă pentru aproape trei sferturi din emisiile de N2O de origine umană, iar arderea combustibililor fosili și biomasa contribuie într-o măsură mult mai mică. Îngrășămintele pe bază de azot sunt principalii contribuitori, iar gunoiul de grajd provenit din creșterea intensivă a animalelor reprezintă aproximativ 30% din aceste emisii. O altă sursă de N2O, în creștere rapidă, este acvacultura, exemplul cel mai relevant fiind China, unde emisiile din piscicultură au crescut de 25 de ori în ultimii 40 de ani.

Concentrații mai mari decât acum 40 de ani

Concentrația de N2O din atmosferă este acum cu 25% mai mare decât la începutul anilor ’80. Această creștere amenință obiectivul Acordului de la Paris de a limita încălzirea globală sub 2 grade Celsius. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesară o reducere a emisiilor de N2O cu cel puțin 20% până în 2050.

Reducerea utilizării azotului în agricultură este dificilă, afectând direct producția de hrană și securitatea alimentară. Între 1960 și 2020, populația lumii a crescut de la 3,08 miliarde la 7,7 miliarde de oameni, iar producția de îngrășăminte cu azot a crescut cu 95%. Cele mai mari contribuții la emisiile de N2O vin din China (16,7%), India (10,9%), SUA (5,7%), Brazilia (5,3%) și Rusia (4,6%).

India, China și Brazilia au înregistrat cele mai mari creșteri ale emisiilor de N2O între 1980 și 2020, în timp ce Europa a reușit să diminueze aceste emisii cu aproape 31% datorită reducerii utilizării combustibililor fosili și a emisiilor industriale. Țări precum Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă au obținut și ele reduceri notabile. În 2021, Noua Zeelandă a impus o limită pentru îngrășămintele cu azot, iar Canada a stabilit o reducere voluntară a emisiilor cu 30%.

Specialiștii nu sunt optimiști

Pentru a diminua emisiile de N2O, sunt necesare politici publice eficiente și inovații tehnologice. Agricultura de precizie, folosirea echipamentelor de teledetecție și a celor ghidate prin satelit pot ajuta la optimizarea gestionării nutrienților și reducerea pierderilor de azot. Dezvoltarea îngrășămintelor eficiente din punct de vedere al azotului, cum ar fi formulările cu eliberare controlată și inhibitorii de nitrificare, reprezintă alte direcții importante.

Estimările pentru viitorul apropiat indică o creștere a emisiilor de N2O, alimentată de cererea tot mai mare de alimente și furaje pentru animale. „Motorul dominant al creșterii oxidului de azot atmosferic provine din agricultură. Iar cererea tot mai mare de alimente și furaje pentru animale va crește și mai mult emisiile globale de oxid de azot“, a concluzionat profesorul Hanqin Tian, directorul Centrului Internațional pentru Cercetarea Climei și Schimbărilor Globale.

Sursa Foto: Pexels