...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

3 minute de citit

Apa din 97% din fântânile Republicii Moldova nu este potabilă potrivit unui studiu. Cum se pregătește țara pentru lipsa apei în viitor

Scris de: ClaudiuPopa | 5 februarie 2025, 15:11

Apa din 97% din fântânile Republicii Moldova nu este potabilă potrivit unui studiu de acum câțiva ani. Cum se pregătește țara pentru lipsa apei în viitor
sursa foto: Moldova.org

Apa din fântânile din Republica Moldova nu este bună de băut, arată datele Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Astfel, potrivit monitorizării calității apei din anul 2021, aceasta nu corespunde normelor sanitare în proporție de 97%, arată Europa Liberă Moldova.

Cele mai poluate fântâni, în special după conținutul de nitrați în apă, sunt în raioanele Anenii Noi, Drochia, Telenești și Ungheni. În schimb, în raioanele Ialoveni, Basarabeasca și Vulcănești nu s-a constatat prezența poluanților chimici în exces în apa din fântâni.

Pentru băut, specialiștii ANSP recomandă oamenilor să opteze pentru apa livrată în mod centralizat, prin intermediul apeductelor, întrucât aceasta este mai sigură, scrie Europa Liberă Moldova.

Totuși, datele ANSP arată o ușoară înrăutățire a calității apei din apeductele rurale. Astfel, experții spun că a crescut numărul probelor neconforme la parametrii chimici (conținut sporit de nitraţi, fier, fluor), dar se atestă o scădere a bacteriilor dăunătoare – Escherichia Coli și enterococi intestinali.

Cum se pregătește Moldova pentru lipsa de apă în viitor

Lipsa apei nu este văzută drept o problemă iminentă de către cetățenii Republicii Moldova, nici măcar după seceta din vara 2024, potrivit datelor Barometrului Opiniei Publice din octombrie anul trecut, scrie Moldova.org.

Problema apelor este una stufoasă, fiind interconectată cu poluarea, deficitul pădurilor, insuficiența apeductelor și stațiilor de epurare.

Legea privind râurile din Moldova a fost modificată

În iulie 2024, pentru a îmbunătăți gestionarea și protecția apelor de suprafață și subterane, a fost modificată și legea. Noile prevederi aliniază legislația la directivele Uniunii Europene și includ reglementări pentru zonele protejate și construcțiile hidrotehnice și actualizează Cadastrul de Stat al Apelor.

În Republica Moldova sunt trei surse de alimentare cu apă: bazinele subterane, râurile și lacurile. Cele subterane acoperă 65% din alimentarea populației cu apă, iar cele de suprafață – 35%.

Din cele 55 de orașe și 1000 de sate conectate la sistemul centralizat de alimentare cu apă, Nistru asigură necesarul pentru 39 de orașe și 554 de sate. Restul depind de apa râului Prut sau de fântâni. În țară sunt înregistrate circa 112 mii izvoare și fântâni (publice și individuale) și peste 3000 de fântâni arteziene funcționale, arată datele ANSP.

Peste 3500 din 3739 de râuri și râulețe se confruntă în fiecare vară cu riscul de secare. În august 2024, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod roșu pentru patru dintre ele – Lopatnic, Draghiște, Cubolta și Botna, cu un debit de scurgere aproape zero.

În perioada 2011-2019, și debitul râurilor Nistru și Prut s-a diminuat cu circa 25%. În 2024 am fost foarte aproape de o criză a apelor, atât pentru că am trăit cea mai călduroasă vară din istorie, cu temperaturi de 45°C, cât și din cauza rețelei de hidrocentrale de pe Nistru.