Australia a adoptat joi primul său proiect de lege important privind schimbările climatice din ultimii peste zece ani, incluzând obiective de reducere a emisiilor de carbon şi consacrând pentru prima dată în legislaţia sa obiectivul de zero emisii nete până în 2050, relatează AFP.
Legea, promisiune cu care stânga a ajuns la guvernare
Legea, una dintre principalele promisiuni electorale ale noului guvern de centru-stânga, vizează reducerea cu 43% faţă de nivelurile din 2005 a emisiilor din această ţară.
Prezentat de guvernul laburist ca fiind sfârşitul unui deceniu de inactivitate în domeniul climei în ţară, textul a obţinut un sprijin larg din partea sindicatelor şi a mediului de afaceri.
Citește și: Seceta din Europa, cea mai gravă din ultimii 500 de ani, potrivit Comisiei Europene
Australia, unul dintre cei mai mari exportatori de cărbune şi gaze naturale din lume, a întârziat să adopte obiective climatice, chiar dacă se confruntă deja cu efecte precum incendii de vegetaţie şi inundaţii din ce în ce mai grave.
Deşi propune obiective mai ambiţioase decât reducerea de 26-28% până în 2030 propusă de guvernul precedent, noua lege i-a dezamăgit pe Verzi, care consideră că ar trebui să interzică în special noile proiecte de cărbune şi gaze.
Australia, devastată de incendii de pădure
Problema climei a fost în centrul înfrângerii precedentului guvern de coaliţie conservator la ultimele alegeri.
Aproximativ 5,8 milioane de hectare de pădure s-au făcut scrum în incendiile de la sfârşitul anului 2019 şi începutul anului 2020, degajând suficient fum pentru a afecta semnificativ stratul de ozon de deasupra Antarcticii, potrivit cercetătorilor.
Citește și: Monitorizarea pădurilor, obiectiv strategic pentru Comisia Europeană. Cum arată noul cadru
Cu toate acestea, combustibilii fosili – în special cărbunele şi gazele naturale – rămân un element central al economiei australiene, ceea ce face ca acţiunea climatică să fie un subiect sensibil din punct de vedere politic.
În timpul dezbaterii tensionate de joi, unii senatori au mers atât de departe încât şi-au exprimat scepticismul cu privire la originea umană a schimbărilor climatice.
Sursa foto: Flickr