Stiri

Autorităţile din R. Moldova îşi propun un program de împădurire de 1 miliard de euro

8
min
20/6/2022

Potrivit datelor oficiale, doar 11% din suprafaţa Republicii Moldova este împădurită

În următorii ani guvernarea îşi propune împădurirea a 100 de mii de hectare. Ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, spune că acum are loc colectarea informaţiilor de la autorităţile publice locale privind terenurile ce necesită a fi împădurite, iar bugetul total al programului este de un miliard de euro.

Cantaragiu arată că Republica Moldova nu dispune de astfel de fonduri, însă negociază cu partenerii externi pentru a obţine finanţarea acestui proiect ambiţios, notează IPN. Potrivit datelor oficiale, doar 11% din suprafaţa Republicii Moldova este împădurită.

Prin Programul Naţional de Împădurire autorităţile planifică până în anul 2030 să fie împădurită încă 15% din suprafaţa ţării. Ministrul Mediului spune că pentru implementarea acestui proiect este nevoie de un miliard de euro. 

Citește și: A apărut o nouă formă de poluare numită plastitar: amestecul de gudron și microplastice

„În programul de împădurire suntem în dialog cu autorităţile publice locale şi de colectare a suprafeţelor de terenuri pe care ne dorim să le împădurim. Deja avem acumulate peste 4500 de hectare.

Cea mai mare provocare care există este finanţarea acestui program de împădurire. Costurile sunt foarte mari.

Costurile estimative pentru a reuşi împădurirea celor 100 de mii de hectare se ridică la un miliard de euro. Până acum nu s-a menţionat această sumă”, a spus ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, în cadrul unei ediţii speciale de la postul public de televiziune Moldova 1. 

Citește și: REPORTAJ Parcul Cișmigiu, amenajat de peisagistul grădinilor imperiale de la Viena, abandonat de autorități 

Iuliana Cantaragiu mai explică faptul că lipsa de finanţare este un obstacol în calea extinderii activităţilor de împădurire, iar Fondul Ecologic Naţional, principalul instrument de finanţare pentru implementarea politicilor de mediu, este insuficient. 

„Acum suntem în proces de dialog cu partenerii de dezvoltare care ar putea să ne ajute în acest sens. Obţinerea finanţării este un proces destul de birocratic.

Până obţinem bani din exterior, am reuşit la rectificarea bugetului să alocăm din bugetul de stat pentru programul de împădurire din acest an 57 de milioane de lei”, a mai declarat Iuliana Cantaragiu.

Sursa foto: Wikimedia Commons