...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

BMW vrea să-și crească vânzarea de complet electrice de la 10% la 15% din total

Scris de: Green News | 6 ianuarie 2023, 06:54

bmw-vrea-sa-si-creasca-vanzarea-de-complet-electrice-de-la-10-la-15-din-total

Bayerische Motoren Werke (BMW) a anunţat miercuri că intenţionează să majoreze anul acesta la 15% ponderea vehiculelor complet electrice în totalul vânzărilor, de la un nivel de aproape 10% în 2022, transmit DPA şi Reuters.

Vânzări mai mici, profit mai mare

Producătorul auto german a vândut anul trecut 2,4 milioane de maşini, cu aproximativ 100.000 mai puţine decât în 2021, a informat un purtător de cuvânt al BMW, pe fondul cererii ridicate pentru modelele electrice i4, iX, iX1 şi i7.

Brandul BMW a vândut anul trecut 2,1 milioane de vehicule, în scădere faţă de nivelul record de 2,2 milioane în 2021, deoarece restricţiile impuse în China au afectat producţia iar inflaţia din Europa a redus cererea.

Rezultatele finale privind vânzările în 2022 ale grupului, care deţine brandurile BMW, Mini şi Rolls-Royce, vor fi anunţate în 10 ianuarie.

Totuşi, BMW a compensat până acum scăderea volumelor de vânzări cu preţuri mai ridicate, înregistrând o creştere a profitului în trimestrul trei din 2022.

„Suntem mândri că brandul BMW rămâne numărul unu în topul segmentului premium pe plan global”, a anunţat compania, făcând referire la rivala Mercedes-Benz, care a fost timp de câţiva ani pe primul loc.

Sursa foto: Flickr/ Kārlis Dambrāns