Cantitatea medie de deșeuri de ambalaje din plastic generate anual de un cetățean al Uniunii Europene este de 36 de kilograme, iar proiecțiile globale estimează că acest volum va crește de trei ori până în 2060. În contextul epuizării resurselor petroliere și al crizei de mediu cauzate de cele 400 de milioane de tone de deșeuri din plastic sintetic produse în 2021, alternativele durabile, cum ar fi bioplasticele, capătă din ce în ce mai multă atenție.
Istoria bioplasticului și provocările actuale
Deși termenul de bioplastic pare o soluție modernă, acest material are o istorie de aproape un secol. În 1926, Maurice Lemoigne, un cercetător francez, a descoperit polihidroxibutiratul, un bioplastic biodegradabil. Totuși, această descoperire a fost marginalizată de dominația industriei petroliere.
Astăzi, bioplasticele revin în atenție, dar dezvoltarea lor este însoțită de provocări. Profesorul Dr. Ramunė Rutkaitė de la Universitatea de Tehnologie din Kaunas (KTU) explică faptul că majoritatea bioplasticelor sunt fabricate din materii prime agricole, cum ar fi porumbul sau trestia de zahăr, ridicând astfel dileme etice legate de utilizarea alimentelor pentru producția industrială, notează phys.org. Soluția, spun cercetătorii, ar putea veni din materii prime de a doua și a treia generație, cum ar fi algele, deșeurile municipale sau reziduurile din industria alimentară.
Inspirația din natură și perspectivele inovatoare
Cercetătorii KTU explorează structuri naturale din plante pentru a crea bioplastice biodegradabile și bioactive. Dr. Ayodeji Amobonye explică că ideea vine din modul în care natura protejează fructele și semințele cu învelișuri naturale. „Aceste structuri lignocelulozice sunt întărite de compuși bioactivi, iar noi le studiem pentru a produce materiale plastice funcționale și sustenabile,” spune cercetătorul.
Bioplasticul: biodegradabil, dar nu întotdeauna
O confuzie frecventă este că termenul „bio” indică întotdeauna biodegradabilitate. Dr. Rutkaitė subliniază că biodegradabilitatea depinde mai mult de structura chimică a materialului decât de sursa acestuia. De exemplu, bioplasticele realizate din plante pot fi nebiodegradabile, în timp ce unele plastice sintetice pot fi complet compostabile.
„Etichetarea corectă a produselor din bioplastic este crucială,” adaugă cercetătoarea, subliniind că informarea consumatorilor este esențială pentru gestionarea responsabilă a deșeurilor.
Un viitor sustenabil necesită mai mult decât bioplastice
Bioplasticul poate contribui la reducerea dependenței de combustibili fosili, dar reciclarea materialelor plastice sintetice existente rămâne o prioritate, afirmă Dr. Rutkaitė. Ea atrage atenția asupra responsabilității individuale și colective în reciclare și reducerea consumului de plastic de unică folosință.
Deși costurile și infrastructura actuală limitează utilizarea bioplasticelor, cercetătorii cred în potențialul lor pe termen lung. „Tehnologiile devin accesibile prin cercetare și dezvoltare continuă,” afirmă Dr. Amobonye.
În concluzie, tranziția către un viitor mai sustenabil va necesita atât adoptarea bioplasticelor, cât și soluții inovatoare de reciclare, alături de schimbarea obiceiurilor consumatorilor și a industriei.
