Miliarde de sticle de plastic sunt vândute şi deschise în fiecare zi, iar multe dintre capacele acestora ajung în oceane, mări şi pe plaje.
În fiecare an, cel puțin 11 milioane de tone de plastic sunt aruncate în mări, echivalentul unui camion de gunoi golit în fiecare minut, potrivit campaniei Clean Seas a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
Capacele de sticle sunt în top cinci articole găsite în timpul acţiunilor de curăţare a plajelor din întreaga lume, în ultimii 30 de ani fiind găsite peste 20 de milioane de capace, potrivit unui raport realizat de The North Sea Foundation.
Documentul aminteşte că fabricarea capacelor de sticle de plastic se realizează cu ajutorul unui plastic dur şi se degradează foarte lent, fiind unul dintre principalele deşeuri care cauzează moartea vietăţilor marine.
Ce este proiectul Capace cu suflet?
Din fericire, în România există oameni care se implică în reducerea poluării cu plastic. Proiectul Ancăi Tătaru, „Capace cu suflet”, încurajează colectarea de capace de plastic de tip HDPE (cod 2) şi PP (cod 5).
Capacele adunate de voluntari în companii, grădiniţe, instituţii, supermarket-uri şi alte locaţii sunt vândute către firme specializate, iar banii obţinuţi sunt donaţi către cauze propuse chiar de oamenii implicaţi în proiect şi care ajută adesea copii.
În prezent, există colaboratori în Municipiul Bucureşti şi 19 judeţe din România. În prezent, Arad, Bihor, Sibiu şi Timişoara se află printre zonele ţării care colectează cele mai mari cantităţi de capace – peste 200 de kilograme pe lună per judeţ.
În nouă ani, proiectul a presupus colectarea a aproximativ 45 de milioane de capace, care s-a transformat în donaţii de peste 114.000 de lei pentru 124 de cauze sociale.
Anul trecut au fost predate mai multe capace şi au fost donaţi mai mulţi bani decât în toţi cei opt ani precedenţi laolaltă: 46,8 tone faţă de 35,2 tone şi 60,900 lei faţă de 53,850 lei.
Foto principală: Green News