...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Care-i faza cu apele? Ateliere și tururi ghidate în cadrul expoziției „Apa ne spune povestea”

Scris de: Birca Ana | 13 martie 2025, 13:11

Care-i faza cu apele? Ateliere și tururi ghidate în cadrul expoziției „Apa ne spune povestea”

Expoziția „Apa ne spune povestea” își deschide porțile pentru o nouă experiență creativă și educativă, punând accent pe problematica poluării cu plastic. Unul dintre evenimentele centrale din acest weekend este atelierul „Râu de plastic” susținut de artistul Sergiu Chihaia, ce promite să transforme deșeurile plastice într-unelte de artizanat și conștientizare ecologică.

Atelierul, destinat copiilor cu vârste de peste 8 ani și tinerilor pasionați de artă, manualități și protecția mediului, va încuraja participanții să descopere cum recipientele de plastic pot căpăta noi forme, devenind decoruri acvatice pline de viață. În acest fel, plasticul, elementul central al expoziției, va deveni material de studiu și transformare, într-o abordare inovativă și sustenabilă.

Pe lângă partea creativă, atelierul va include și sesiuni educative despre reducerea consumului de plastic, subliniind efectele negative ale acestuia asupra naturii și învățându-i pe tineri cum pot contribui la un mediu mai curat.

Detalii eveniment:
– Data: 15 martie
– Ora: 14:00 – 18:00
– Locație: Rezidența9, Ion Luca Caragiale 32, lângă Grădina Icoanei
– Pentru înscriere: Completează formularul aici

Sergiu Chihaia, artist și cadru didactic asociat la Universitatea Națională de Arte din București, îmbină diverse tehnici de creație, de la sculptură la design textil, și este cunoscut pentru lucrările sale ce au fost expuse în cadrul unor evenimente naționale și internaționale, inclusiv la Londra și Veneția. Prin acest atelier, el va încuraja participanții să descopere cum pot transforma obiectele uzuale în opere de artizanat cu scopuri educaționale și ecologice.

Vino să descoperi magia apei și să înveți cum poți contribui la un viitor mai sustenabil!