Flăcările au izbucnit sâmbătă, 26 august, pe o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi, dar nu au existat victime imediate, potrivit Europa Liberă România.
Însă astfel de incendii, care implică plastic, eliberează în aer poluanţi precum microplastice, bisfenoli şi ftalaţi, care pot perturba neurodezvoltarea, funcţiile endocrine şi de reproducere, potrivit Institutului Naţional de Ştiinţe a Sănătăţii Mediului.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), poluarea aerului este unul dintre cele mai mari riscuri pentru sănătate. Prin reducerea poluării aerului, ţările pot reduce povara bolilor de inimă şi respiratorii, a cancerului pulmonar şi a accidentului vascular cerebral.
Efectele combinate ale poluării aerului exterior și ale poluării aerului din case sunt asociate cu 6,7 milioane de decese premature anual. Dintre acestea, aproximativ 4,2 milioane de decese premature au fost cauzate de poluarea aerului din exterior în 2019.
OMS estimează că, în 2019, aproximativ 37% dintre decesele premature legate de poluarea aerului exterior au fost cauzate de boala cardiacă ischemică și accidentul vascular cerebral, 18% și 23% dintre decese – bolii pulmonare obstructive cronice și, respectiv, infecțiilor acute ale căilor respiratorii inferioare și 11% dintre decese – cancerului din tractul respirator.
Foto: Freepik