...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Ce este „Ziua Depăşirii”? Un expert în risipă alimentară explică de ce este momentul să ne schimbăm obiceiurile

Scris de: Green News | 6 iulie 2023, 06:36

ce-este-ziua-depasirii-earth-overshoot-day

Oamenii nu sunt conştienţi de modul în care obiceiurile şi acţiunile lor zilnice au un impact negativ asupra mediului şi a planetei, a adăugat Matt Homewood, chief commercial officer la aplicaţia Throw No More, care luptă împotriva risipei de mâncare.

„Dacă întreaga lume ar trăi ca Danemarca, societatea globală ar fi folosit deja toate resursele naturale ale Pământului pentru 2023”, a explicat Homewood.

Ziua Depăşirii (Earth Overshoot Day) marchează data la care umanitatea a folosit toate resursele biologice pe care Pământul le regenerează pe parcursul întregului an. În România, Ziua Depăşirii în 2023 este pe 11 iunie, iar în Danemarca a fost pe 28 martie.

Nu toate ţările au o Zi a Depăşirii, ci doar cele care au o amprentă ecologică per persoană mai mare decât biocapacitatea globală per persoană, potrivit overshootday.org.

„O grevă de cinci zile a colectorilor de gunoi din Copenhaga ne-a reamintit de uriaşul supraconsum al Nordului Global. Tomberoanele pline ale oamenilor sunt, de asemenea, un semn că incinerarea pare a fi o idee proastă”, a mai scris el pe LinkedIn, referindu-se la faptul că oamenii nu văd astfel muntele de deşeuri pe care le generează.

Activistul a spus că incineratoarele consumă resurse şi încurajează o aprovizionare constantă cu deşeuri.

Homewood a adăugat că şi gropile de gunoi „sunt încă extrem de problematice” şi reprezintă un semnal de alarmă „critic” că societatea „trebuie să-și schimbe tiparele de producţie și consum cât mai curând posibil”.

Foto: Freepik