Un caz bizar care a șocat Bucureștiul zilele trecute, atunci când un cangur alb s-a plimbaat rătăcit prin București a adus în discuție subiectul albinismului, o afecțiune genetică, care se întâlnește atât la animale, cât și la oameni.

Aceasta se caracterizează prin absența melaninei, pigmentul responsabil de culoare pielii, părului și ochilor. Animalele cu albinism au o lipsa de pigmentare a blănii sau a penelor, ceea ce duce la un aspect alb sau palid. Această afecțiune poate afecta orice specie de animale, de la mamifere la păsări și reptile.

Albinismul la animale este cauzat de o mutație la una dintre genele responsabile de producerea melaninei. Această împiedică organismul să producă cantități normale de melanină, ceea ce duce la coloritul alb sau palid caracteristic observat. În unele cazuri, animalele cu albinism pot avea, de asemenea, ochii roz din cauza lipsei de pigment din iris.

Explicația genetică a albinismului

Albinismul la animale este cauzat de o mutație la una dintre genele, care sunt implicate în producția de melanină. Melanină este produsă de celule specializate numite melanocite, care se găsesc în piele, în foliculii de par și în ochi. Aceste celule produc două tipuri de melanină: eumelanina, care da culoare părului și pielii de culoare închisă, și feomelanina, care da culoare părului roșu sau galben.

Cel mai frecvent tip de albinism la animale se numește albinism oculocutanat (OCA), care afectează atât pielea, cât și ochii. Acest tip de albinism este cauzat de mutațîi în genele care sunt implicate în producerea atât a eumelaninei, cât și a feomelaninei. Animalele cu OCA au puțîn sau deloc pigment la nivelul pielii sau al ochilor, ceea ce le face să pară albe sau de culoare palidă.

Un alt tip de albinism care poate afecta animalele se numește albinism ocular (OA), care afectează doar ochii. OA este cauzat de mutațîi în gene care sunt implicate în mod specific în producția de melanină în ochi. Animalele cu OA pot avea o pigmentare normală a pielii, dar le lipsește pigmentul din ochi, ceea ce duce la probleme de vedere, cum ar fi percepția slabă a adâncimii și sensibilitatea la lumina.

Modelul de moștenire al albinismului la animale depinde de gena specifică care este mutantă. În cele mai multe cazuri, cel moștenit este precum o trăsătură autosomal recesivă, ceea ce înseamnă că un animal trebuie să moștenească două copii ale genei mutante – câte una de la fiecare părinte – pentru a prezența simptome de albinism. Dacă un animal moștenește doar o singură copie a genei mutante, va fi purtător de albinism, dar nu va prezența niciun semn al afecțiunii.

Totuși, în unele cazuri, albinismul poate fi moștenit că o trăsătură autosomal dominantă, dacă o singură copie a genei mutante este suficientă pentru a provoca simptome de albinism. Acest lucru înseamnă că, chiar dacă doar unul dintre părinți este purtător al genei mutante pentru albinism, există o șansă de 50% că descendenții lor să moștenească afecțiunea.

Animale albinoase cunoscute

Gorila Snowflake – cel mai faimos animal albinos din lume și cel mai fotografiat, din cei 22 de descendenți nici unul nu a fost de culoare albă. A murit în urmă unui cancer de piele.

Poate cel mai îndrăgit animal albinos care a ajuns în vreodată atenția publicului, gorila Snowflake a trăit la grădina zoo din Barcelona în perioada 1966 – 2003, când a fost eutanasiată că urmare a diagnosticării cu o formă rară de cancer de piele.

Snowflake a fost însă, de-a lungul întregii sale vieți, vedetă incontestabilă a grădinii zoologice din Barcelona și a lăsat în urmă nu mai puțîn de 22 de pui de gorila, niciunul dintre aceștia nefiind albinos.

Claude, aligatorul albinos, este cel mai faimos locatar al Academiei de Științe din California. Animalul, care s-a născut în captivitate, își duce existența de unul singur în „mlaștina” amenajată special pentru el în cadrul academiei.

Timp de câțiva ani, Claude a viețuit alături de un alt aligator, pe nume Bonnie. Însă după ce acesta din urmă la atacat pe Claude – din cauza că aligatorul albinos, cu vedere slabă, se tot lovea de el -, Bonnie a fost mutat, iar albinosul a rămas singur.

Și cangurii sunt albinoși

Cangurii pot avea această afecțiune, de obicei ei fiind de culoarea caramelului. În schimb, se pot observă ochii, labele și nasul roz, cum a fost și cazul cangurului din Rahova.

Veverițele albe sunt foarte des întâlnite în unele zone din Statele Unite, un singur orășel găzduind peste 200 de asemenea rozătoare.

Aligatorul poate suferi și el de așa ceva, putându-se chiar arde de la soare dacă stă prea mult în bătaia razelor, din cauza sensibilității crescute a pielii.

Crocodilii cu această boală sunt extrem de rari și au o rată de supraviețuire mică, din cauza sensibilității extreme. În plus, din cauza culorii, le este mai greu să se camufleze și să vâneze.

Sconcsii arată mult mai puțin amenințător fără dungile lor bine cunoscute, dar glandele lor urat mirositoare sunt la fel de puternice.

Un delfin albinos a fost observat în iunie 2007 în lacul Laclasieu, lângă Texas. Acesta înota alături de mama să, care arată normal. Doi părinți obișnuiți care poartă gena pot avea asemenea pui în 25% dintre cazuri.

Aricii: un singur arici din 10.000 se naște așa, având obligatoriu ochii roșii. De obicei, aceștia reușesc să se camufleze în ciuda aspectului, pentru că se tăvălesc prin murdărie și se confundă cu mediul înconjurător.

Bufniță este de obicei maronie sau gri, dar există și cazuri în care acestea sunt albe și au gheare și cioc roz. Sunt și bufnițe albe fără să fie albinoase, dar acestea au și câteva puncte negre pe partea de jos a corpului și ochi aurii, încadrați de o zona cu piele neagră.