Ţinutul Zimbrului din Neamţ a obţinut locul I în cadrul competiţiei Top 100 Sustainable Destinations, categoria People’s Choice Award, a anunţat luni Ministerului Mediului, ne informează Business Magazin.
Potrivit unui comunicat al ministerului, Bison Land – Ţinutul Zimbrului din Neamţ este singura microregiune din România care a reuşit să ajungă şi să se menţină în acest clasament exclusivist, din 2017 până în prezent.
„Bison Land s-a calificat în acest top select al destinaţiilor verzi din lume şi graţie programului de eliberare a zimbrilor în pădurile nemţene, coordonat de Romsilva – Parcul Natural Vanatori Neamt, considerat un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte conservarea biodiversităţii, dar şi a punerii în valoare a specificului local”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii Ministerului Mediului susţin că Ţinutului Zimbrului este singurul loc din Europa unde zimbrii se află, concomitent, în libertate, semi-libertate şi în captivitate.
Ceremonia de decernare a Green Destinations Story Awards 2022 a avut loc virtual în 11 martie.