Vânzările globale de vehicule electrice și hibride plug-in au înregistrat o creștere anuală de 30,5% în luna septembrie, datorită progresului accelerat din China, potrivit datelor publicate de Rho Motion, o companie de cercetare de piață.
În același timp, în Europa, creșterea vânzărilor a revenit pe un trend ascendent, în timp ce în Statele Unite ritmul a încetinit, probabil din cauza incertitudinilor legate de alegerile din 5 noiembrie, conform declarațiilor lui Charles Lester de la Rho Motion, preluate de g4media.ro.
În China, piața a înregistrat o creștere impresionantă de 47,9%, ajungând la 1,12 milioane de vehicule vândute, ceea ce a contribuit semnificativ la rezultatele globale. În America de Nord (Statele Unite și Canada), vânzările au urcat modest, cu 4,3%, totalizând 0,15 milioane de unități, în timp ce Europa a avut o creștere similară, de 4,2%, ajungând la 0,3 milioane de vehicule. Aceasta din urmă a fost sprijinită de o expansiune puternică în Marea Britanie (+24%) și rezultate bune în Italia, Germania și Danemarca.
China, cea mai mare piață auto din lume
În China, cea mai mare piață auto din lume, adoptarea vehiculelor electrice pe baterie (BEV) și a celor hibride plug-in(PHEV) depășește așteptările, cu predicții care indică vânzări record lunare până la finalul anului. Lester a menționat că avansul anual de 7% în Germania este un semn pozitiv, iar obiectivele Uniunii Europene legate de reducerea emisiilor de carbon vor reprezenta o provocare importantă pentru industria auto.
Deși estimările pentru vânzările de vehicule electrice în Europa rămân ridicate, se preconizează o ușoară revizuire în scădere față de proiecțiile anterioare. Rho Motion estimează acum că Europa va atinge 3,78 milioane de vehicule electrice vândute în 2025 și 9,78 milioane în 2030, cu aproximativ 24% și respectiv 19% mai puțin decât previziunile inițiale.