...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

4 minute de citit

Deputații europeni au votat reducerea statutului de protecție pentru lupi în UE! Animalele, eliminate de pe lista speciilor strict protejate

Scris de: ClaudiuPopa | 9 mai 2025, 17:20

Lupii s-au înmulțit peste măsură
Sursa: Pixabay

Joi, 8 mai, parlamentarii europeni au eliminat lupii de pe lista animalelor strict protejate, decizia fiind considerată o victorie personală a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a rămas fără un ponei după ce acesta a fost ucis de un lup.

Decizia Parlamentului European a fost interpretată pe bună dreptate de unele ONG-uri ca o răzbunare prostească a oficialului european pentru uciderea poneiului lui Von der Leyen, Dolly, de către un lup sălbatic în septembrie 2022.

Deputații europeni au votat reducerea statutului de protecție pentru lupi în UE! Animalele, eliminate de pe lista speciilor strict protejate

Astfel, votul modifică Directiva Uniunii Europene privind habitatele, mutând practic lupul de pe lista speciilor „strict protejate“ în lista speciilor „protejate“, facilitând astfel împușcarea lupilor care le amenință turmele de către fermierii din UE.

Potrivit Comisiei, în Europa trăiesc peste 20 000 de lupi, iar populația și aria de răspândire a acestora sunt în creștere. Cu toate acestea, succesul conservării a dus la conflicte tot mai frecvente cu activitățile umane în unele regiuni, în special cu creșterea animalelor.

„Retrogradarea statutului de protecție al lupului este o greșeală de neiertat”, a declarat Valentina Palmisano, șefa delegației Movimento 5 Stelle în Parlamentul European, într-o declarație. „În prezent, lupul este protejat de măsuri stricte de protecție prevăzute în Directiva privind habitatele. Considerăm că această propunere de retrogradare nu are niciun temei științific și că ar putea pune în pericol procesul de recuperare a speciei”, a adăugat ea. Din acest motiv, „am semnat un amendament pentru respingerea acestei propuneri și un altul pentru a ne asigura că orice declasificare potențială poate avea loc numai după ce lupul a atins un statut de conservare favorabil în toate regiunile biogeografice și în toate statele membre”, a declarat europarlamentarul, arată Eunews.

Proiectul de Regulament, care a fost adoptat cu 371 de voturi pentru, 162 de voturi împotrivă și 37 de abțineri, are nevoie acum doar de aprobarea formală a Consiliului UE pentru a intra în vigoare. Acesta ar reduce pragul prin care autoritățile naționale pot acorda derogări pentru uciderea animalelor considerate a reprezenta o amenințare.

Cum poneiul Ursulei Von  der Leyen a fost ucis de un lup

Era o noapte blândă, fără vânt, undeva lângă pădurea de lângă Beinhorn, un cătun cochet cu hambare vechi și case grațioase din lemn din statul german Saxonia Inferioară. Înainte de zorii zilei de 1 septembrie 2022, un lup gri de talie mare mare a ieșit singur din pădure atras de pradă, de data aceasta un bătrân ponei castaniu, ținut în apropierea unei ferme, într-un padoc neprotejat de garduri electrice. Pentru animalul sălbatic uciderea animalului a fost uşoară, trupul bietului ponei fiind găsit dimineaţă de familia Ursulei von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, care din acel moment a pornit o adevărată vendetă împotriva lupilor, ca specie.

Neobosita sa cruciadă, care s-a tradus în lobby politic la cel mai înalt nivel, a stârnit o mare nedumerire în rândul diplomaților UE de la Bruxelles, care o descriau ca „ciudată“, „bizară“, „enigmatică“ și cu siguranță „prea insistentă“. În plus, Von der Leyen a fost acuzată că a alocat prea mult timp din activitatea sa plătită din banii europenilor acestei vendete personale.

Deocamdată, lupul este singura specie strict protejată aflată în vizorul legislatorilor europeni, dar acest lucru s-ar putea schimba în viitorul foarte apropiat. Şi alte specii strict protejate şi-ar putea pierde statul pe care îl au în prezent.

Urșii, râșii, focile și cormoranii sunt doar câteva dintre speciile pe care Austria, Finlanda, Suedia, Slovacia și România le-ar vrea eliminate de pe această listă după lupi.

În Europa, de-a lungul timpului, lupii au fost vânați până la dispariție. Cu toate că s-au făcut mari eforturi pentru ca aceste animale să fie reintroduse în zonele sălbatice ale bătrânului continent, a fost nevoie doar ca un singur pet al unui mare politician european să fie omorât de un lup pentru ca toată specia să fie acum pusă din nou în pericol.