Voluntarii de la ONG-ul constănțean Mare Nostrum realizează regulat sesiuni de monitorizare a deșeurilor, dar și campanii de colectare a acestora. În cadrul ultimei monitorizări de acest tip, organizația care militează pentru protecția mediului a identificat 21.284 deșeuri – și asta doar pe 2% din litoralul românesc.
„Anul trecut, deșeurile numărate de voluntari au fost mai puține decât în 2019. O explicație ar fi perioada mai scurtă a sezonului estival, dar și restricțiile impuse de criza COVID”, au transmis aceștia. În timpul acestei monitorizări, voluntarii au fost uimiți să descopere pe nisip cele mai mari dintre deșeurile găsite până acum: două frigidere, în Rezervația Biosferei Delta Dunării. Apoi, în stațiunea Mamaia, au găsit o butelie de aragaz. Explicația lor este că frigiderele au fost aduse din larg, aruncate de la bordul vapoarelor, iar butelia a fost abandonată de turiști.
În plus, valurile scot de sub nisip deșeuri care au stat îngropate: măști medicinale, ambalaje, sticle din plastic, bucăți de lemn. Iar în ultimele luni din 2020, Mare Nostrum a desfășurat acțiuni de colectare a plaselor de pescuit abandonate pe litoral.
ONG-ul a demarat o campanie online de fundraising numită „Leul și deșeul” care intenționează să mobilizeze toate persoanele fizice și juridice cărora le pasă de mediul înconjurător. Prin această campanie, pentru fiecare leu donat, ONG Mare Nostrum va elimina un deșeu de pe plajă, în campanii de igienizare efectuate pe porțiunile de plajă de pe litoralul românesc.
„Ideea campaniei a venit după sesiunea de monitorizare a plajelor din luna octombrie, sesiune în care am realizat o dată în plus că mai este de lucru la capitolul educație, bun simț și responsabilitate față de mediu. Ne așteptam ca numărul de deșeuri existente pe porțiunile de plajă de pe litoralul românesc să fie mult mai mic decât în sesiunile anterioare, luând în considerare contextul. Nu a fost chiar așa”, a declarat Angelica Paiu, manager de proiect.