...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

3 minute de citit

Despăgubirile plătite de companiile de asigurări pentru pagubele cauzate de furtuni s-au dublat în ultimul an

Scris de: News Green | 16 martie 2025, 09:00

inundatii puternice
Sursa: Arhiva

Companiile de asigurări membre ale UNSAR au achitat, în primele nouă luni ale anului trecut, despăgubiri de aproape 50 de milioane de lei pentru pagubele cauzate de furtuni locuințelor asigurate, conform unui comunicat emis de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.

Suma totală achitată în această perioadă este de două ori mai mare decât cea plătită pe parcursul întregului an 2023, potrivit datelor publicate de Economica.net. Numărul furtunilor care au generat daune locuințelor asigurate a continuat să crească. În primele nouă luni ale anului trecut, au fost despăgubite aproximativ 6.300 de dosare de daună în baza asigurărilor facultative pentru locuințe, reprezentând o creștere de 36% față de întregul an 2023. În medie, 23 de familii au primit zilnic sprijin financiar pentru repararea locuințelor afectate.

„Trăim vremuri în care efectele schimbărilor climatice devin tot mai evidente, iar locuințele noastre sunt din ce în ce mai expuse unor fenomene naturale extreme. Cu importante creșteri ale severității și frecvenței acestui fenomen, asigurarea facultativă pentru locuință devine o necesitate, oferind protecția financiară de care avem mare nevoie”, a declarat Alexandru Ciucan, președinte & director general al UNSAR.

Cea mai mare despăgubire plătită

Cea mai mare despăgubire achitată pentru daune cauzate de furtuni, în baza unei asigurări facultative de locuință, a fost de 400.000 de lei. Valoarea totală a primelor trei cele mai mari astfel de despăgubiri se apropie de 700.000 de lei.

„Locuința noastră merită să fie cel mai bine protejată în fața riscurilor, iar soluția o reprezintă asigurarea facultativă pentru locuință. Aceasta ne oferă sprijinul financiar necesar pentru a trece mult mai ușor peste multe situații nefericite. Fiecare dintre noi ar trebui să fie #sigurACASA alături de cei dragi”, a declarat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.

Asigurările facultative pentru locuințe permit protecția împotriva riscurilor asociate furtunilor, fiind disponibile doar pentru imobilele care beneficiază deja de o asigurare obligatorie PAD. Aceste polițe extind nivelul de protecție la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute.

Asigurările facultative pot acoperi diverse fenomene naturale și alte riscuri, cum ar fi: cutremure, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundații cauzate de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecțiuni ale centralei termice, precum și daune ale echipamentelor electronice și electrocasnice. De asemenea, aceste polițe pot fi personalizate pentru a include riscuri suplimentare, cum ar fi prejudiciile produse vecinilor, avarii ale panourilor fotovoltaice sau servicii de intervenție pentru urgențe legate de instalații sanitare, electrice, de încălzire sau de acces în locuință.

Despre UNSAR

Înființată în 1994, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) reprezintă 21 de companii de profil, care dețin peste 90% din piața locală de asigurări. Organizația are ca obiectiv reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor și promovarea dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan național și internațional. Din 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Sectorul asigurărilor joacă un rol important în economia României, contribuind la dezvoltarea acesteia. Companiile membre ale UNSAR achită despăgubiri de aproximativ 5,2 milioane de euro în fiecare zi calendaristică.