National Geographic lansează, în data de 22 aprilie, cu ocazia Zilei Pământului, o nouă producție documentară în trei episoade: Secretele pinguinilor.
Seria este realizată de o echipă internațională coordonată de Bertie Gregory, explorator și laureat al premiilor Emmy și BAFTA. Producția este narată de actrița Blake Lively și produsă de James Cameron, conform stiripesurse.ro.
Difuzarea celor trei episoade va începe marți, 22 aprilie, de la ora 19:00, pe canalul National Geographic Wild, fiind disponibilă în paralel și pe platforma Disney+.
Realizat pe parcursul a doi ani, proiectul reunește contribuțiile a peste 70 de cercetători și membri ai echipei de filmare. Filmările s-au desfășurat în zone greu accesibile din Antarctica, America de Sud și arhipelagul Galápagos, documentând comportamentul și mediul de viață al diferitelor specii de pinguini. În total, echipa a petrecut 274 de zile pe teren, inclusiv într-o colonie de aproximativ 20.000 de pinguini imperiali de pe platforma de gheață Ekström.
Eforturi pentru conservarea faunei
Seria include imagini rare și secvențe spectaculoase, printre care un moment în premieră televizat: zeci de pui de pinguin imperial plonjând simultan de pe o stâncă de 15 metri în apele înghețate ale oceanului.
Producția aduce în prim-plan munca unor specialiști recunoscuți în domeniul conservării faunei, printre care biologul marin dr. Pablo Borboroglu, expertul în pinguini africani dr. Andrea Thiebault și cercetătoarea dr. Michelle LaRue.
Secretele pinguinilor face parte din inițiativa dedicată Lunii Pământului, desfășurată de National Geographic în parteneriat cu Disney, care își propune să promoveze valorile protejării mediului prin intermediul documentarelor educative.
Seria continuă linia tematică a proiectelor anterioare Secrets of, care include: Secretele caracatiței (narată de Paul Rudd), Secretele elefanților (narată de Natalie Portman) și Secretele balenelor (narată de Sigourney Weaver), disponibile deja pe Disney+.