...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

1 minut de citit

Exportul de deșeuri din plastic către țările non-OCDE a fost interzis de UE începând cu 1 ianuarie

Scris de: Green News | 29 decembrie 2020, 14:35

exportul-de-deseuri-din-plastic-catre-tarile-non-ocde-a-fost-interzis-de-ue-incepand-cu-1-ianuarie

Excepție de la această regulă adoptată de Comisia Europeană vor face deșeurile trimise pentru a fi reciclate. Condițiile în care se realizează reciclarea în aceste țări non-OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) nu corespund standardelor de mediu, iar tot acest proces devine de cele mai multe ori unul extrem de poluant. Deșeurile ajung să fie arse la gropile de gunoi, declanșând adevărate catastrofe ecologice.

În Malaezia, dar și alte țări precum Vietnam, Indonezia și India, au ajuns din țările Uniunii Europene, în 2019, peste 1,5 milioane  de tone de deșeuri din plastic.

Activiștii de mediu susțin că fiecare țară generatoare de deșeuri din plastic trebuie să își asume întreaga responsabilitate, iar protecția mediului înconjurător să se facă prin creșterea facilităților de reciclare. În acest moment, o mare parte dintre deșeurile exportate nu fac altceva decât să ajungă în apele sau pe plajele lumii și să aibă un puternic impact negativ asupra faunei și florei marine. Doar aproximativ 8 milioane de tone de deșeuri din plastic din cele peste 26 de milioane de tone generate anual de Uniunea Europeană ajung să fie reciclate.