...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Grădina Zoologică din Târgu Mureş se află pe locul doi în Europa, după cea din Antwerp, în privinţa numărului de papagali ara militaris

Scris de: News Green | 17 ianuarie 2025, 16:14

Număr mare de papagali la Grădina Zoologică din Mureș
Sursa foto: Soos Zoltan/Facebook

Grădina Zoologică din Târgu Mureș ocupă un loc deosebit în Europa, fiind clasată pe locul al doilea, după cea din Antwerp, în ceea ce privește numărul papagalilor ara militaris.

Acest anunț a fost făcut de primarul municipiului, Soós Zoltán, conform g4media.ro.

„Ce este cu adevărat special? Grădina Zoologică din Târgu Mureş se află pe locul 2 în Europa, după cea din Antwerp, în privinţa numărului de papagali ara militaris, iar pe lângă aceştia, adăposteşte şi multe alte specii rare de păsări exotice. Pavilionul păsărilor a fost reamenajat şi modernizat şi astfel oferă o experienţă unică vizitatorilor. Cu suprafeţe vitrate mari şi un spaţiu comun creat pentru plimbări relaxante, vizitatorii mari şi mici au acum ocazia să se apropie mai mult de păsările exotice şi să le observe fără bariere”, a arătat Soós Zoltán pe Facebook.

Grădina Zoologică, recunoscută ca fiind cea mai mare din România, găzduiește aproximativ 800 de animale care aparțin unui număr de peste 150 de specii locale și exotice. În anul 2024, a atras peste 300.000 de vizitatori, consolidându-și statutul ca destinație preferată pentru iubitorii de natură și de animale. Aceasta continuă să fie un punct de atracție major pentru cei care doresc să exploreze biodiversitatea într-un mediu modern și accesibil.