Includerea gazului fosil şi a energiei nucleare în taxonomia UE transmite un mesaj fundamental greşit în România, mai ales în contextul în care ţara are în plan dezvoltarea de noi capacităţi pe gaz şi nuclear, consideră Alin Tănase, responsabil de campanii pentru climă şi energie la Greenpeace România.
„Aceste noi investiţii nu pot fi considerate verzi şi sustenabile şi ne vor îndepărta şi mai mult de la atingerea obiectivelor climatice asumate prin Acordul climatic de la Paris.
Pentru a proteja clima şi pentru a deveni cu adevărat independentă energetic, România trebuie să renunţe la soluţiile false şi să se concentreze pe accelerarea investiţiilor în sursele regenerabile de energie şi măsuri de eficienţă energetică„, a precizat Alin Tănase, responsabil de campanii pentru climă şi energie la Greenpeace România, într-un comunicat.
Greenpeace vs Comisia Europeană
Organizaţia de mediu a anunţat demararea demersurilor legale împotriva Comisiei Europene (CE), în contextul includerii gazului şi a energiei nucleare pe lista de investiţii sustenabile.
Opt birouri Greenpeace încep demersurile legale împotriva Comisiei Europene în contextul includerii gazului şi a energiei nucleare în taxonomia UE, adică în lista de investiţii sustenabile.
Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde
În ianuarie 2022, Comisia Europeană a decis să adauge aceste tehnologii poluatoare în taxonomie, iar în iulie, Parlamentul European a eşuat în a aduna suficiente voturi pentru a bloca acest plan, în ciuda opoziţiei din partea cetăţenilor UE, experţilor climatici, instituţiilor financiare şi organizaţiilor de mediu.
Pe 8 septembrie, Greenpeace Germania, Franţa, Spania, Italia, Belgia, Luxemburg, Europa Centrală şi de Est (din care face parte şi Greenpeace România) şi Greenpeace European Unit au transmis o cerere formală Comisiei, pentru revizuire internă. Greenpeace susţine că includerea gazului fosil şi a energiei nucleare în taxonomia UE contravine regulamentului taxonomiei, Legii Climatice Europene şi obligaţiilor UE derivate din Acordul climatic de la Paris din 2015.
Ne vedem la Curtea de Justiție
În viziunea experţilor de mediu, forul european poate să revizuiască şi să răspundă argumentelor Greenpeace până în februarie, anul viitor, în caz contrar organizaţia va înainta cazul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
Greenpeace mai spune că această falsă etichetă verde este incompatibilă cu legile UE de mediu şi climatice. Gazul este una dintre principalele cauze ale haosului climatic şi economic, iar în ceea ce priveşte problema deşeurilor radioactive nu există încă o soluţie, riscul accidentelor nucleare fiind prea mare pentru a fi ignorat.
Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc
„Mai mult, în această iarnă ne vom confrunta cu o criză energetică, iar cetăţenii vor întâmpina dificultăţi cu plata facturilor la energie. E inacceptabil faptul că aceiaşi oameni care au cauzat criza climatică şi criza energetică sunt acum cei care profită de pe urma lor, în timp ce oamenii suferă. Comisia Europeană joacă şi ea un rol şi şi-a murdărit mâinile clasificând gazul şi energia nucleară drept verzi.
Greenwashingul sectorului gazului fosil şi energiei nucleare a fost motivat politic de la bun început, dar asta nu va ajuta Comisia Europeană în proces„, susţine Ariadna Rodrigo, responsabil de campanii Greenpeace EU pentru investiţii financiare sustenabile.
Apa proaspătă, consumată de centralele nucleare
Greenpeace subliniază faptul că, în prezent, gazul este cel mai mare emiţător din sectorul energetic din Europa, iar Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a avertizat că noi centrale pe gaz vor face de neatins obiectivele climatice asumate prin Acordul de la Paris.
Activiştii de mediu apreciază că energia nucleară produce deşeuri radioactive periculoase şi utilizează cantităţi uriaşe de apă proaspătă, cu un impact negativ devastator asupra biodiversităţii şi naturii.
„Mai mult, durata de construcţie nerezonabil de lungă (între 10 şi 15 ani) şi costurile din ce în ce mai mari asociate cu centralele nucleare dovedesc de ce nu putem considera energia nucleară drept o soluţie viabilă la criza climatică”, notează sursa citată.
Sursa foto: Flickr