...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

#greenTALKS

#greenTALKS cu Ioana Botezatu, Head of CSR la SG GSC India & Romania, despre digitalizare și sustenabilitate în practică: "Este esențial să mă gândesc ce fac eu ca să-mi reduc consumul"

#greenTALKS cu Ioana Botezatu, Head of CSR la SG GSC India & Romania, despre digitalizare și sustenabilitate în practică: „Este esențial să mă gândesc ce fac eu ca să-mi reduc consumul”

11 noiembrie 2024, 12:04

GreenTalks cu Oliver Bolton, CEO Earthly: Inovația și colaborarea, cheia sustenabilității VIDEO

GreenTalks cu Oliver Bolton, CEO Earthly: Inovația și colaborarea, cheia sustenabilității VIDEO

5 martie 2025, 13:06

#greenTALKS. Conservarea Munților Făgăraș, un model pentru Europa. Interviu cu Barbara și Christoph Promberger, directorii Fundației Conservation Carpathia

#greenTALKS. Conservarea Munților Făgăraș, un model pentru Europa. Interviu cu Barbara și Christoph Promberger, directorii Fundației Conservation Carpathia

2 decembrie 2024, 15:39

Salveaza Articolul

5 minute de citit

Încă o școală din România, adusă la standardul de clădire cu un consum de energie aproape zero

Scris de: Green News | 18 octombrie 2022, 08:10

inca-o-scoala-din-romania-adusa-la-standardul-de-cladire-cu-un-consum-de-energie-aproape-zero

Şcoala Gimnazială Lilieşti din localitatea Băicoi (judeţul Prahova) este a doua unitate de învăţământ din România care va fi adusă la standardul de clădire cu un consum de energie aproape zero (nZEB) prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG) şi finanţat de OMV Petrom, potrivit unui comunicat.

Investiţia, aproximativ 1,4 milioane de euro

La această şcoală învaţă circa 450 de elevi. Investiţia se ridică la aproximativ 1,4 milioane de euro, devenind astfel cea mai amplă investiţie privată pentru renovarea energetică a unei unităţi de învăţământ din România.

În urma renovării, consumul total anual de energie al clădirii pentru încălzire va fi diminuat cu peste 60%. De asemenea, şcoala va beneficia de energie electrică „verde”, obţinută din surse proprii. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru ianuarie 2023.

Aceasta este a doua şcoală reabilitată prin programul România Eficientă. Anul acesta, în luna aprilie, au fost finalizate lucrările de reabilitare la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploieşti, prima şcoală din România renovată la standard de clădire cu un consum de energie aproape zero printr-o investiţie privată. Lucrările de modernizare în cadrul acestui proiect au fost în valoare de circa un milion de euro.

Energy Policy Group & OMV Petrom

„Cu toţii avem nevoie de energie, dar trebuie să fim atenţi cum o folosim, să nu facem risipă şi să fim responsabili. Prin România Eficientă, vrem să arătăm că energia poate fi consumată responsabil şi poate contribui la creşterea confortului şi la calitatea vieţii. Iar educaţia pentru un consum responsabil al resurselor naturale este esenţială pentru o dezvoltare economică durabilă”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

La rândul său, Radu Dudău, director Energy Policy Group şi coordonator al programului România Eficientă, a precizat că, după un prim succes din primăvara acestui an, noul proiect de renovare la standard nZEB, este mai ambiţios.

„Experienţa căpătată prin proiectul pilot de la Ploieşti ne va permite optimizarea planificării şi execuţiei lucrărilor de renovare de la Şcoala Gimnazială Lilieşti din Băicoi. De altfel, toate şcolile selectate în programul România Eficientă urmează a servi drept modele la nivel naţional şi regional pentru renovarea la standarde nZEB”, a spus Radu Dudău.

Școală construită în 1980

Şcoala Gimnazială Lilieşti din Băicoi a fost construită în 1980. Clădirea (S+P+2E) este alcătuită din 16 săli de clasă, cancelarie, laboratoare, spaţii tehnice etc. Aria desfăşurată a celor trei niveluri este de circa 2.150 mp. În clădire învaţă aproximativ 450 de elevi sub îndrumarea a 40 de cadre didactice.

În cadrul lucrărilor de reabilitare energetică se vor izola termic pereţii exteriori, soclul, terasa, planşeul peste subsolul neîncălzit, se va schimba integral tâmplăria existentă cu tâmplărie performantă energetic din PVC cu geam tripan low-e şi se vor dota ferestrele cu parasolare din aluminiu, reglabile electric, se vor moderniza instalaţiile de încălzire interioare (reţelele de conducte şi radiatoarele) şi se vor monta echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură, se va înlocui sistemul de iluminat cu unul ultramodern bazat pe surse de iluminat tip LED, se va instala un sistem de 30 de panouri fotovoltaice, de 550W fiecare, pentru producerea electricităţii din surse „verzi” şi se va înlocui sistemul de producere a energiei termice cu un sistem de încălzire cu cinci pompe de căldură.

Dincolo de reducerea facturilor la energie, această reabilitare va conduce la diminuarea emisiilor de dioxid de carbon ale şcolii.

România Eficientă

România Eficientă este un proiect privat de anvergură naţională, derulat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat şi cu finanţarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 şi constă în derularea unui program naţional de promovare a eficienţei energetice.

România Eficientă îşi propune să sprijine atingerea ţintelor României pentru 2030 în privinţa reducerii emisiilor de carbon şi a creşterii eficienţei energetice, atât prin campanii de informare şi educare, cât şi prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în şcoli publice din diferite regiuni ale ţării.

Asociaţia Energy Policy Group (EPG) este un think-tank independent şi non-profit, specializat în politici de energie şi climă, analiză de piaţă şi strategie energetică, fondat în 2014. Focusul regional al activităţii sale este Europa de Sud-Est, însă EPG acordă o atenţie sporită contextului mai larg al politicilor europene şi al tendinţelor globale, în încercarea de a promova un dialog constructiv în rândul decidenţilor şi al publicului larg.

EPG pledează pentru un sistem energetic avansat din punct de vedere tehnologic, sustenabil şi acceptabil social. De asemenea, EPG promovează politici şi acţiuni de decarbonare pe termen lung în toate domeniile economice, cu accent pe sectorul energetic.

Sursa foto: PxHere