Ziua Internațională a Mediului a fost celebrată de Intersnack România printr-un eveniment de colectare a deșeurilor pe Dealul Melcilor din Brașov alături de partenerul său GreenPoint Management, cu sprijinul Primăriei Brașov. Zeci de angajați ai fabricii din Brașov, una dintre cele mai importante unități de producție din regiune, alături de familiile lor, au ecologizat o zonă importantă de agrement a orașului de sub Tâmpa.
Intersnack România a celebrat Ziua Internațională a Mediului printr-o acțiune de ecologizare pe Dealul Melcilor din Brașov
Astfel, Ziua Internațională a Mediului a fost marcată într-un mod activ și responsabil de către echipa Intersnack România, care a organizat un eveniment de colectare a deșeurilor pe Dealul Melcilor din Brașov.
Alături de partenerii de la GreenPoint Management și cu sprijinul Primăriei Brașov, acțiunea a reunit zeci de angajați, familiile acestora și susținători ai protejării mediului din oraș.

Deși evenimentul fusese planificat la începutul lunii iunie, condițiile meteo nefavorabile au impus o mică amânare, motiv pentru care evneimentul a avut loc sâmbătă, 21 iunie. Vremea bună de la finalul lunii a oferit contextul perfect pentru o acțiune de ecologizare reușită într-una dintre cele mai pitorești zone ale orașului care avea nevoie disperată de o ecologizare serioasă.

„Ne-am adunat astăzi, împreună cu colegii noștri și cu sprijinul partenerilor, pentru a contribui la păstrarea curățeniei și frumuseții naturale a zonei Dealul Melcilor. Este modul nostru de a celebra Ziua Internațională a Mediului și de a ne reconfirma angajamentul față de responsabilitatea socială și protecția mediului”, a declarat Mihaela Bendic, Plant Manager România la Intersnack.
„Ne bucurăm că am reușit să redăm acest spațiu verde comunității brașovene, contribuind la un oraș mai curat și mai sănătos.”, a completat acestea.

Evenimentul face parte dintr-o serie de inițiative de conștientizare și educație ecologică susținute de Intersnack România și GreenPoint Management.
„Mă bucur să fim astăzi alături de echipa Intersnack, într-un eveniment care reflectă perfect valorile noastre legate de sustenabilitate. Promovăm activ reducerea deșeurilor și reciclarea corectă, iar aceste acțiuni în parteneriat cu clienții noștri sunt esențiale pentru construirea unei economii circulare reale în România”, a adăugat Dan Ceaușescu, CEO GreenPoint Management.

Participanții au colectat mai multe kilograme de deșeuri, echipați corespunzător și animați de dorința de a contribui la binele comunității. Acțiunea s-a transformat totodată într-un prilej de socializare și consolidare a spiritului de echipă. Intersnack România continuă astfel să demonstreze că responsabilitatea față de mediu nu este doar un obiectiv de business, ci o parte integrantă a culturii organizaționale.

Intersnack Group este unul dintre cei mai mari producători de snack-uri din Europa
Intersnack Group este unul dintre cei mai mari producători de snack-uri din Europa, având o prezență puternică pe piețele internaționale și o istorie de peste 60 de ani în industrie. Cu sediul central în Germania, grupul este activ în peste 30 de țări și produce o gamă largă de produse, incluzând: chipsuri de cartofi, pufuleți și snacks-uri expandate, nuci și alune, covrigei, sticks-uri și crackers, cât și produse bio sau cu specific nutrițional.

În România, Intersnack este prezent de peste 25 de ani, având o unitate de producție importantă și contribuind semnificativ la economia locală. Compania este cunoscută în special pentru brandurile Chio și Nutline, ambele fiind lideri de piață pe segmentele lor.
Fabrica din Brașov este una dintre cele mai importante unități de producție din regiune, iar brandul Chio Chips este unul dintre cele mai recunoscute și consumate din România în categoria snacks-urilor. Nutline este lider de piață în categoria semințelor și alunelor ambalate.
Angajament important și o viziune pe termen lung legată de sustenabilitate și CSR
De asemenea, Internasck are un angajament important și o viziune pe termen lung legată de sustenabilitate și responsabilitate socială printre care amintim reeducerea ambalajelor și emisiilor de CO₂ de-a lungul lanțului de producție, promovarea reciclării și gestionării responsabilă a resurselor, implicarea în proiecte educaționale, ecologice și sociale la nivel local și european.
Mai mult, compania se angajează activ în crearea unui mediu de lucru incluziv, echitabil și sigur pentru toți angajații săi.