Jucătorii echipei Universitatea Craiova au demonstrat că spiritul de echipă și responsabilitatea nu se opresc la marginea terenului de fotbal. Într-un gest de implicare civică, alb-albaștrii au participat astăzi, alături de angajații Administrației Bazinale de Apă Jiu – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, la o amplă acțiune de ecologizare desfășurată pe malurile râului Jiu, în zona Bucovăț, chiar înainte de pod.
Echipați în culorile clubului, jucătorii au renunțat pentru o zi la antrenamente și au pus mâna pe saci și mănuși, colectând pet-uri, hârtii și alte deșeuri aruncate în natură. Prin această inițiativă, fotbaliștii transmit un mesaj clar: grija pentru mediu trebuie să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi.
„Un mediu curat înseamnă ape curate și o viață sănătoasă pentru toți”, este semnalul de alarmă pe care Universitatea Craiova îl transmite comunității. Gestul lor vine ca un exemplu de urmat, îndemnând suporterii și cetățenii să se implice activ în protejarea naturii.
Acțiunea face parte din eforturile continue ale instituției Apele Române Jiu de a promova un comportament responsabil față de mediu și de a încuraja parteneriatele cu actorii locali în sprijinul comunității.