Curentul meteoric Leonide va atinge punctul maxim de activitate în noaptea de 16 spre 17 noiembrie, oferind observatorilor o șansă de a vedea meteori „căzători” în jurul miezului nopții, în intervalul orar 23:00 – 03:00. Deși Leonidele sunt active între 6 și 30 noiembrie, noaptea de 16 spre 17 este momentul optim de observare. Specialiștii estimează că în acest an se pot vedea aproximativ 10 meteori pe oră, dar prezența unei luni aproape pline poate face dificilă observarea meteorilor mai puțin strălucitori, deoarece lumina intensă a lunii reduce vizibilitatea pe cerul nocturn.
Leonidele apar atunci când Pământul trece prin dâra de particule lăsată de cometa Tempel-Tuttle. Când particulele intră în atmosfera terestră, frecarea cu aerul le încinge până la incandescență, creând strălucirea temporară a ceea ce numim „stele căzătoare”. Cel mai bun loc pentru observarea lor este departe de luminile orașului, în zone lipsite de poluare luminoasă.
Leonidele și „furtunile de meteori” de la fiecare 33 de ani
O dată la 33 de ani, Leonidele produc un spectacol impresionant, cunoscut sub numele de „furtuni de meteori,” scrie Hotnews, care poate aduce până la mii de meteori pe oră. Această intensificare extremă apare datorită ciclului cometei Tempel-Tuttle, iar următoarea furtună de meteori este așteptată în noiembrie 2032.
Alte curente meteorice vizibile în 2024: Geminidele și Ursidele
După Leonide, alte două „ploi de stele” vor încheia anul 2024:
– Geminidele: Activ în perioada 4-17 decembrie, acest curent meteoric va atinge maximul în noaptea de 13 spre 14 decembrie. Geminidele sunt una dintre cele mai spectaculoase ploi de stele, cu o rată de peste 100 de meteori pe oră în condiții optime de vizibilitate.
– Ursidele: Ultimul curent meteoric al anului, Ursidele, va fi activ între 17 și 26 decembrie, cu un maxim de activitate în noaptea de 22 spre 23 decembrie. Deși mai puțin intens decât Geminidele, cu o rată de aproximativ 10 meteori pe oră, Ursidele pot oferi un spectacol frumos pentru cei care urmăresc cerul în preajma Crăciunului.
Sfaturi pentru observarea curenților de meteori
Pentru a avea cea mai bună experiență, observatorii sunt sfătuiți să privească cerul cel puțin o oră pentru a putea vedea mai mulți meteori și să își aleagă un loc fără poluare luminoasă. Este recomandat să faceți pauze scurte pentru a vă dezmorți și să folosiți îmbrăcăminte călduroasă pentru a vă bucura de spectacolul ceresc.