...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Lipton Ice Tea introduce sticla din plastic 100% reciclat și reciclabil

Scris de: Green News | 6 octombrie 2020, 11:22

lipton-ice-tea-introduce-sticla-din-plastic-100-reciclat-si-reciclabil

Lipton Ice Tea, marcă îmbuteliată și distribuită de PepsiCo, a lansat pe piața din România noua sticlă 100% rPET (PET reciclat). Brandul și-a luat angajamentul de a face tranziția de la ambalaje din plastic virgin la ambalaje realizate din plastic 100% reciclat, pentru întreg portofoliul, începând cu trimestrul 4 al anului 2020 și până la începutul anului 2021. Demersul Lipton înregistrează o reducere de aproximativ 500 tone de plastic virgin pentru piața din România în primul an de tranziție, contribuind semnificativ în lupta împotriva deșeurilor de plastic. Totodată, în procesul de producție a sticlelor Lipton rPET la nivel global, se estimează o reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 40% în comparație cu producția sticlelor din plastic virgin.

Astfel, Lipton propune o inovație prin noile sticle, disponibile în tot portofoliul, transformându-se într-un brand 100% circular și sustenabil. Odată cu ambalajul 100% rPET, se schimbă și structura etichetei produsului, care va deveni flotabilă, adică se va desprinde foarte ușor de sticlă în cadrul procesului de reciclare selectivă. Prin urmare, noua sticlă Lipton este 100% reciclabilă, permițând fiecărei componente să fie identificată și sortată cu ușurință, în procesul de reciclare. Sticlele Lipton vor avea un ciclu de viață mult mai mare, având posibilitatea de a fi reintroduse în sistem de până la 6 ori, prin procesul de reciclare.

Conform unor studii Ipsos efectuate în ultimii ani, s-a constatat că:

  • 8 din 10 consumatori globali caută produse cu impact pozitiv asupra mediului;
  • 8 din 10 consumatori globali sunt de acord că producătorii ar trebui să ajute la reciclarea și reutilizarea ambalajelor pe care le generează;
  • 70% dintre români spun că ar fi dispuși să plătească mai mult pentru produsele unei mărci sustenabile.