Luni și marți sunt programate ultimele două sesiuni de înscrieri în Programul Casa Verde Fotovoltaice. Luni, 7 octombrie, se vor înscrie locuitorii din regiunea Sud-Vest Oltenia (județele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea), urmând ca marți, 8 octombrie, cei din regiunea Vest (județele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş).
Luni, platforma informatică va fi disponibilă începând cu ora 10:00 pentru locuitorii din Regiunea Sud-Vest, adică, din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, cărora li se alocă fonduri de aproape 200 de milioane de lei. Marți le vine rândul celor din Regiunea Vest, aferentă județelor Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, cu un buget total de aproape 230 de milioane de lei.
Fiecare beneficiar Casa Verde Fotovoltaice primește 30.000 de lei de la stat
Administrația Fondului pentru Mediu a dat asigurări că nu au fost identificate încercări de fraudare a aplicației informatice și că dispune de instrumente care să împiedice utilizarea roboților în procesul de depunere a dosarelor, după ce s-au ridicat suspiciuni privind folosirea inteligenței artificiale și a unor programe speciale pentru scurtarea timpului necesar înscrierii.
Cererea pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice este una extrem de mare, iar la sesiunile de înscriere derulate în cursul acestei săptămâni fondurile au fost rezervate într-un timp extrem de scurt, 1-2 minute.
Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoanele fizice a continuat vineri cu regiunea București-Ilfov. Fondurile s-au epuizat într-un minut și 5 secunde, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu, ceea ce reprezintă un record pentru acest program.
Locuitorii din această regiune au avut la dispoziție un buget de 114,1 milioane de lei.
Potrivit AFM, au fost înscrise 3.804 de persoane fizice. București-Ilfov este și regiunea cu cei mai mulți prosumatori din țară.
În celelalte cinci sesiuni din acest an, înscrierile s-au încheiat în circa 2 minute.
Bugetul total al schemei în acest an este de 2 miliarde de lei, iar fiecare beneficiar primește 30.000 de lei de la stat pentru a-și instala panouri fotovoltaice și baterii de stocare.
AFM precizează că folosirea roboților de automatizare pentru înscriere este interzisă, fiind pregătite o serie de măsuri specifice cum ar fi codul CAPTCHA și monitorizarea în timp real.