Prefectura Hunedoara a solicitat, luni, explicaţii în legătură cu amenda judiciară de un milion de lei pe care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară – Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor (ADI) Hunedoara trebuie să o plătească după ce a reziliat contractul de servicii cu fostul operator de salubritate, SC Brai Cata SRL, pentru colectarea şi transportul deşeurilor din Zona 3 centru – delimitată în partea centrală şi de vest a judeţului.
Nouă licitație de salubritate
Potrivit prefectului Călin Marian, situaţia apărută, în care şi valabilitatea noului contract de servicii de salubrizare a fost limitată până în luna mai, trebuie gestionată „cu prudenţă şi prin strânsa cooperare a autorităţilor publice”.
Mai poți citi: Siberia: Temperaturile au atins minus 50 de grade Celsius în cel mai friguros oraş
„Este deja un fapt cunoscut că magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis admiterea în parte a contestaţiei făcute de către societatea Brai-Cata, în urma deciziei ADI Deşeuri de atribuire a contractului pentru salubrizarea Zonei 3 către operatorul Supercom, sancţiunile alternative stabilind că prezentul contract va avea termen de execuţie până în luna mai a acestui an şi nu în luna octombrie, cum era iniţial prevăzut.
Chiar dacă recursul este posibil, atrag atenţia tuturor factorilor direct implicaţi că este imperativ să se acorde o atenţie sporită asupra respectării legislaţiei în vigoare, mai ales în contextul rezilierii contractelor Zonelor de colectare 1 şi 2 (Brad şi Haţeg) cu vechiul operator, reziliere ce va avea loc la data de 21 ianuarie 2023″, a transmis prefectul judeţului Hunedoara.
Prefectul a menţionat că a cerut ADI Deşeuri Hunedoara informaţii despre consecinţele juridice ale hotărârii Tribunalului Bucureşti asupra continuităţii funcţionării serviciului de salubrizare în Zona 3 Centru, precum şi stadiul organizării unei noi licitaţii de servicii pentru colectarea şi transportul gunoiului din toate zonele judeţului.
Zona afectată, foarte mare
De asemenea, prefectul Călin Marian a solicitat precizări despre fondurile din care va fi achitată amenda aplicată de instanţa judecătorească.
Pe de altă parte, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, ca membru al ADI Deşeuri, a transmis luni un comunicat de presă în care arată că administraţia judeţeană a fost informată de ADI Deşeuri că decizia Tribunalului Bucureşti va fi atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege.
CJ Hunedoara are un singur reprezentant în Adunarea Generală a ADI Deşeuri, dar nu este parte în proces.
„ADI Sistemul Integrat al Deşeurilor Hunedoara a dat asigurări că procedura de încredinţare directă a serviciului de salubrizare din Zona 3 Centru către operatorul Supercom SA s-a realizat cu respectarea legislaţiei în vigoare”, a precizat CJ Hunedoara.
Instituţia mai arată că urmăreşte situaţia apărută şi că îşi doreşte ca locuitorii judeţului Hunedoara să beneficieze, în continuare, de servicii de salubrizare fără sincope.
Zona 3 centru cuprinde oraşele Deva, Hunedoara, Orăştie, Călan, Geoagiu, Simeria, precum şi 31 de comune situate în partea centrală şi de vest a judeţului Hunedoara.
Sursa foto: PxHere