8 milioane de tone de plastic ajung anual în ocean, iar unele dintre primele cercetări asupra modului în care microplasticul afectează speciile de peşti din Noua Zeelandă au dezvăluit că microparticulele de plastic îşi pot croi drum prin mucoasa intestinală ajungând în ţesutul muscular al peştilor, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare a Apei şi Atmosferei din Noua Zeelandă (NIWA). Rezultatele experimentelor făcute de două masterande de la NIWA şi de la programul de studii postuniversitare în domeniul cercetării zonelor de coastă şi marine al Universităţii din Auckland, arată că unele specii de peşti din Golful Hauraki ingeră mai multe microparticule de plastic decât altele, însă aproape 25% dintre peştii studiaţi prezentau microplastic în intestine, potrivit Agerpres.
Microplasticul este definit ca fragmente de plastic cu dimensiuni mai mici de 5 mm lungime, de cele mai multe ori derivate din materiale plastice mai mari care s-au dezintegrat. El a fost identificat la 70 din 305 de exemplare de peşti din mai multe specii, inclusiv la calcan.
„Rata de ingestie mai ridicată la calcani ar putea fi cauzată de faptul că microplasticul se acumulează în sedimentele marine, care constituie o mare parte din dieta lor comparativ cu alte specii, sau s-ar putea explica prin faptul că probele de calcan au fost obţinute din portul Waitemata, mai aproape de Auckland, ca sursă potenţială de microplastic”, a explicat cercetătoarea. Microparticulele de plastic au efecte negative considerabile asupra peştilor care ajung, apoi, în farfuriile noastre.
O altă cercetătoare, Veronica Rotman, s-a concentrat asupra peştelui grenadierul albastru (hoki) de pe Coasta de Vest a Insulei de Sud, Strâmtoarea Cook şi Chatham Rise. Unul sau mai multe fragmente de microplastic au fost găsite în stomacul a 95% din cei 60 de peşti examinaţi, 90% dintre particulele identificate fiind fibre.
Rotman a finalizat, de asemenea, un experiment de zece săptămâni în acvariu în care peşti snapper au primit o dietă care includea microplastic pe bază de polistiren, în concentraţii diferite. Ea a descoperit că peştii hrăniţi cu o concentraţie mai mare de microplastic prezentau un risc mai mare de a avea astfel de fragmente în ţesutul muscular alb.
Totodată, cercetătoarea a observat modificări inflamatorii, vasculare şi structurale semnificative la nivelul intestinului, chiar şi în condiţii de aport redus de microplastic – ”relevant pentru mediu” – ceea ce sugerează că leziuni similare se produc în sălbăticie. Afectarea la nivelul intestinelor s-a agravat proporţional cu nivelul concentraţiei de microplastic, 60% dintre peştii cu aport ridicat prezentând modificări semnificative.
Deşi aceste leziuni intestinale nu au condus la efecte semnificative asupra dezvoltării şi mortalităţii în cadrul experimentului de zece săptămâni, ele demonstrează că microparticulele de plastic au efecte negative considerabile asupra peştilor care le ingerează.
Între 60% şi 90% din deşeurile care se acumulează în zonele de ţărm, ori la suprafaţa apei şi pe solul marin sunt alcătuite din plastic.
În fiecare an, aproximativ 8 milioane de tone de plastic ajung în ocean – echivalentul deşeurilor dintr-o maşină de gunoi deversate în mare în fiecare minut – potrivit unui raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
